Antena Căutare

Gabriel Liiceanu va lansa pe 7 noiembrie volumul "Ludice. Exerciţii de umor criptic"

Lansarea volumului "Ludice. Exerciţii de umor criptic", de Gabriel Liiceanu, va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Invitat este Radu Paraschivescu. Dialogul se va încheia cu o sesiune de autografe. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

"Nu mai ţin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum. E bine să te caţeri din când în când pe acoperişul lumii, mi-am spus, şi să râzi de tine şi de alţii, cu dorinţa de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ţi-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative şi scrisul «încruntat». Ştiam însă că riscul de a te face de râs propunându-ţi să-i faci pe alţii să râdă era mare. De altfel, un autor al editurii, cel puţin la fel de «serios» ca şi mine, ratase experienţa evadării în registrul comic. Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunţe la ideea publicării! Nu mă ascultase. La capătul eşecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai uşor să faci un cititor să plângă decât să râdă. Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz...", spune Gabriel Liiceanu.

Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs. "Jurnalul de la Păltiniş" (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru-discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, "Epistolar" (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, "Declaraţie de iubire" (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. "Uşa interzisă" (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu "Scrisori către fiul meu" (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă. În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: "Despre minciună" (2006), "Despre ură" (2007) şi "Despre seducţie" (2007), "Estul naivităţilor noastre" (2012), "Dragul meu turnător" (2013), "Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile" (2014), "Nebunia de a gândi cu mintea ta" (2016), "România, o iubire din care se poate muri" (2017).

Sursa : news.ro

Articolul continuă după reclamă
„Gânditorul” şi „Femeie şezând”, descoperite în necropola culturii Hamangia, expuse la Muzeul Grand Curtius din Liège... Premiul Goncourt Alegerea României a fost câştigat de Santiago H. Amigorena pentru romanul "Le ghetto intérieur&quo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x