"«Padurea spanzuratilor» s-a nascut dintr-o fotografie pe care mi-a aratat-o un prieten la sfarsitul anului 1918. Fotografia reprezenta o padure plina de cehi spanzurati in dosul frontului austriac dinspre Italia. Prietenul pleca la conferinta pacii, unde fotografia avea sa demonstreze cum au fost tratati cehii de conducatorii monarhiei austriece.
Fotografia m-a impresionat puternic si m-a urmarit multa vreme. Auzisem ca executii similare ar fi suferit si multi romani. Mi se povestise ca chiar la Bistrita, deci in tara mea, au fost spanzurati mai multi preoti si tarani romani bucovineni.
Aveam o nuvela proaspata, «Catastrofa», al carei erou, roman si ofiter in armata austriaca, e adus de imprejurari sa lupte contra armatelor romanesti. Sub impresia fotografiei cu cehii spanzurati, m-am hotarat sa reiau pe eroul meu din «Catastrofa» pentru un roman care sa se cheme «Padurea spanzuratilor». Anecdota romanului s-a inchegat singura si repede: voi face o asemenea padure cu spanzurati in Bucovina, unde oamenii executati vor fi toti romani. Eroul meu, vazand atatia romani ucisi de insisi conducatorii patriei pentru care el lupta si-si primejduieste viata, se revolta si sfarseste in streang, in aceeasi padure, dupa ce zadarnic a incercat sa treaca dincolo, la romani. (...)
Cateva luni mai tarziu, am aflat ca un frate al meu, despre care familia mea credea ca ar fi prizonier undeva prin Rusia, ca acel frate al meu, student devenit ofiter artilerist in armata austriaca, adus sa lupte pe frontul romanesc impotriva romanilor, a incercat sa treaca la romani; a fost insa prins, condamnat si executat prin streang inca din mai 1917. Nu se stia nici localitatea unde a fost executat, necum imprejurarile sau oarecare amanunte. In epoca aceea tulbure, cand ostilitatile la noi inca nici nu incetasera de tot, n-aveai nici de unde sa iei informatii.
A trebuit sa mai treaca cateva luni pana ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s-a intamplat tragedia aceasta a unui tanar de 22 de ani. Intre timp, ispravisem transcrierea lui «Ion» si acum, in toate noptile, in fata biroului, ma zbuciumam cu «Padurea spanzuratilor». Am inceput romanul de vreo patru ori, cate 10-30, pana la 50 de pagini. Simteam insa ca n-am gasit nici ritmul, nici atmosfera. Ma inversunam in fiecare noapte si lucrul era in zadar. In schimb, in vreme ce scriam, in linistea apasata, am inceput sa percep niste batai usoare in fereastra mea, delicate ca ale unor degete imateriale. Deschideam, cercetam intunerecul... Nu era nimeni si nimic...
Citeste articolul integral pe jurnalul.ro
"Versus", o expozitie de senzatie printre ruinele din mijlocul Bucurestiului... Piesa "Elevator" de Gabriel Pintilei, cap de afis al Sezonului Romanesc la New Diorama Theatre din Londra...
