Antena Căutare

Peste 530.000 Euro s-au strâns în campania Orașul Faptelor Bune, ediția 2019

Peste 530.000 de euro este suma strânsă în cadrul campaniei Radio ZU - Orașul Faptelor Bune, ediția 2019, sumă valabilă pe 21.12, la ora 18.00. Anul acesta urna din Casa Radio ZU a fost dedicată gemenelor Ingrid și Maya pe de o parte, și micuței Evelyn, pe de altă parte.

Orașul Faptelor Bune, ediția 2019

Ambele povești având nevoie de sume importante de bani pentru a acoperi cheltuielile necesare tratamentelor efectuate în străinătate. Pentru Ingrid și Maya s-au strâns aproape 50.000 euro în urnă și încă pe atât în conturile fundației Sensiblu și ale părinților, iar pentru micuța Evelyn s-au strâns în urnă peste 140.000 euro, iar în conturile fundației aproape 100.000.

„La ediția asta ne-ați dat pe spate! Sunteți minunați, vă iubim!”

Pe lângă cei trei copii pentru care s-au deschis urne în Casa Radio ZU, montată în Târgul de Crăciun Oradea, cei 8 DJ-i (Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Răzvan Popescu, Flick Domnul Rimă, Adi Mihăilă "The Hitman", Emma Ștefan, Tea Teodorescu și Raluca Benavides) au intrat în direct, pe radio, cu zeci de persoane aflate în nevoie, pe care oameni cu inimă mare din întreaga Românie i-au ajutat. Suma totală strânsă în urma intervențiilor în direct se ridică la un total de aproape 200.000 euro.

Aceste sume vor fi completate de banii care vor mai intra în conturile Fundației Sensiblu, în zilele următoare, dar și de sumele strânse în urnele montate în cele 36 de farmacii Sensiblu din toată țara.

Articolul continuă după reclamă

„Cea de-a patra ediție a Orașului Faptelor Bune a ajuns la final. Misiunea celor 8 DJ-i a fost îndeplinită. Cu ajutorul vostru, Îngeri din #OrasulFaptelorBune, aceștia au transformat zeci de povești triste în unele cu un final fericit. Ați făcut pași pentru Ingrid și Maya, ați dansat, ați pedalat, ați alergat, ați cântat, ați donat pentru Evelyn și v-ați unit mâinile pentru a înlocui lacrimi cu zâmbete. Vă multZUmim vouă, celor care ați luptat pentru ca alții să poată zâmbi! Oradea, ai fost minunată! Ne-ai cucerit de la prima vedere, te-am simțit și te iubim! #NeMaiFacemBine”.

Orașul Faptelor Bune 2019 a fost ediția recordurilor

„Dacă ar fi să regret ceva acum este că nu am palme la inimă ca să pot să vă aplaud de fiecare dată când respir!”.

Cu siguranță ediția Orașul Faptelor Bune 2019 va rămâne în istoria campaniei ca fiind cea care a înregistrat recorduri absolute. Povestea micuței Evelyn, spre exemplu, vine cu primul - 140.000 de euro strânși în urna montată în casa Radio ZU bate recordul de anul trecut, 73.000 de euro pentru Sara.

De asemenea, povestea Biancăi pentru care Îngerii din Orașul Faptelor Bune s-au mobilizat și în doar două ore de emisie live cu Buzdu, Morar, Popescu și Flick au reușit să strângă 70.000 de euro, suma de care tânăra juristă are nevoie pentru operația programată în Statele Unite ale Americii.

„Hai să facem pași pentru copilași”, acțiunea propusă de Mihai Morar celor care împart aceeași pasiune cu el, alergatul, a adus un nou record. Peste 100 de oameni i s-au alăturat DJ-ului Radio ZU în cei 9 km de alergare prin Oradea, iar „biletul” de înscriere a fost donația în urna gemenelor Ingrid și Maya. În plus, donațiile acestei acțiuni au fost completate de cea făcută de un Înger din Orașul Faptelor Bune care pentru fiecare participant la alergare a donat 1 euro pe kilometru, aproximativ 800 de euro per total.

Asemenea anilor trecuți, fiecare zi de fapte bune s-a încheiat cu câte un show de excepție susținut de ZUper artiștii momentului. În cele 7 zile, pe scena din Orașul Faptelor Bune au urcat: Edward Sanda, Mark Stam, Vescan, Andreea Olaru, Mira, Adda, Sore, DJ Project, Minelli, Alexandra Stan, Lino, Ruby, Randi, Antonia, Ami, Nicole Cherry, Alex Velea, Noaptea Tarziu, Jo, Alina Eremia, The Motans, Liviu Teodorescu, Delia, Spike, Smiley, Carla's Dreams, Irina Rimes și Lora.

DJ Mori și party-urile de noapte din Orașul Faptelor Bune au ținut piața Unirii din Oradea plină până aproape de răsăritul soarelui. În fiecare seara, în inima Târgului de Crăciun din Oradea, în jurul Casei Radio ZU din Orașul Faptelor Bune, s-au strâns în medie 30.000 de oameni. Audiența fizică a fost completată de cea virtuală. Mii de români i-au privit și ascultat pe cei 8 DJ-i Radio ZU în acțiune pe conturile de Facebook, Youtube și Instagram ale Radio ZU, dar și pe site-ul Radio ZU. Au donat și s-au distrat! Radio ZU a devenit radioul NR. 1 din România, cu cele mai multe like-uri pe Facebook, chiar în prima zi de Orașul Faptelor Bune!

„Bucuria de a da este mult mai mare decât bucuria de a primi!”

Fapta bună este moneda de schimb, iar locuitori în Orașul Faptelor Bune sunt cei 8 DJ-i Radio ZU: Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Răzvan Popescu, Flick, Adi Mihăilă, Raluca Ionescu, Emma și Tea Teodorescu și toți oamenii care simt să facă bine.

„Sperăm ca din Oradea toată energia asta, toată avalanșa asta de fapte bune să se ducă spre toată țara. Să învățăm să fim buni nu o săptămână, ci 365 de zile pe an”.

Mulțumim, Oradea!
Mulțumim, România!

Vezi momentul în care DJ-ii Radio ZU au ieșit din casă:

Tompa Gábor montează la Cluj-Napoca două opere ale lui Maurice Ravel... Gala premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional, pe 14 ianuarie. La această ediţie va fi acordat un premiu spe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Serialele Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi Iubire cu parfum de lavandă, prezente la Târgul Internațional MIPCOM de la Cannes
Serialele Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi Iubire cu parfum de lavandă, prezente la Târgul Internațional MIPCOM...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x