Sa-l descrii pe Costel Baloiu inseamna sa renunti la cuvinte. Este numai suflet. Numai zambet. Un curcubeu care-si arunca bucuria de a trai peste bolta cerului care respira odata cu el.
"O sa-mi petrec ziua de nastere la Constanta cu colegii. Este al doilea an cand o sarbatoresc cu ei. Deci vom sarbatori muncind... Iar prieteni, pe unii ii am de-o viata. Pe cei de la West Service 2000 ii stiu de 30 de ani. Cu ei am ramas, pentru ca, atunci cand sursa financiara a scazut si nu mai eram pe val, cei care nu-mi erau prieteni s-au retras usor, usor. De aceea tin la Marius, Dan si Laurentiu, pentru ca, indiferent ce mi s-a intamplat de-a lungul vietii, ei au ramas neschimbati prin felul lor de-a fi. Nu prea ma mai face nimic sa rad.
E de plans ceea ce se intampla. Eu din fire sunt vesel, sugubat, glumet, ascund mai mult decat as putea sa spun. Imi place sa creez o atmosfera destinsa, pentru ca toti au probleme. Se gandesc la bani, la casa, la copii, la ce vor face maine. Incerc sa schimb ce se poate printr-o gluma, printr-un zambet, o farsa, ca-mi place sa le fac. Parca am limba ascutita cand imi serveste cineva o chestie, trebuie sa dau replica.
Nu mai sunt copilul slabut de odinioara, cu pantaloni scurti, vesnic flamand, ca mi-era foame mereu, m-am schimbat si totusi lumea ma recunoaste. Pentru mine este ceva surprinzator. Si eu trec de multe ori pe langa actori sau oameni pe care nu i-am vazut de mult si uneori nu-i recunosc. De aceea sunt cu atat mai impresionat cand vad ca ma recunosc oamenii dupa atat timp, dupa asa o transformare, caci de la 13 la 51 de ani e cale lunga.
Nu ma simt de 51. Nu sunt nici copt de 51. Inca zburda copilul din mine. Zburda rau. Seful meu imi spune mereu: «Mai, cand iti vine mintea la cap, ca numai prostii faci?». Nu mai stie nimeni cand glumesc, cand vorbesc serios. Iau totul cam in joaca. Copilaresc inca.
Imi place sa plec la peste, dar ma deranjeaza cand merg la cate-o balta si nu am voie sa iau pestele, nu pot decat sa-l pup si apoi trebuie sa-i dau drumul. Dupa atata munca nu e pacat? Sa nu mananc o saramura... Ma duc de doua ori pe an la Moldova Noua, am prietenii mei acolo, am permis, pot sa pescuiesc, e altceva.
E evident faptul ca-mi plac masinile, iar la capitolul bucatarie nu ma intrece nimeni, mai putin la dulciuri. Daca as fi avut o suma considerabila la dispozitie, mi-ar fi placut sa am un popas. Cu parcare, mancaruri la minut, unde omul vine sa-si traga sufletul, sa bea o cafea. Un fel de hangiu... Sunt pretentios la modul de prezentare, dar mai ales la calitate. La gust. Nu-mi plac fitele, ornamentarea exagerata. Imi place mancarea traditionala romaneasca, nu foarte grasa. Dar acest popas ramane la stadiul de vis insa...
Ma enerveaza nesiguranta, ma enerveaza prostia, minciuna, vorbele mari, fara acoperire, fitele, ma enerveaza traficul, dezordinea din trafic, mai ales ca sunt mai tot timpul in oras.
Greu cred ca ne vom mai reveni. Nu vad nimic in bine. Sunt gauri enorme, habar nu avem in ce criza suntem.
Sanatate vreau si mi-as dori o statie de radio, de emisie-receptie noua. Si imi doresc doar sa am puterea sa muncesc...
Mi-am dat seama ca totusi imbatranesc cand am mers la peste si, dupa o perioada de stat pe scaunel, cat pestele nu tragea, am sesizat ca m-am ridicat cam greut, ma cam dureau oasele. Mi-am spus atunci: «Mosule, gata!». Inainte nu se intampla... Romanul din fire este un tip care trece totusi usor peste multe...
Mi-e ca mentalitatea care primeaza acum este: «Da-i incolo, le e greu, comenteaza, dar se obisnuiesc pana la urma cu tot!». Nu stiu ce ar putea sa mai vina, dar mergem inainte! Nu mai am de mult timp marsarier, nu am decat vitezele 1, 2, 3, 4 si 5."
Citeste si Jurnalul National
Sursa foto: jurnalul.ro
Targul de Antichitati Taranesti – editia a III-a... Marcel Avram, declarat "Omul zilei" de Jurnalul National...
