Antena Căutare

Săptămâna premiilor Nobel din 2020 va debuta pe 5 octombrie. Greta Thunberg, propusă din nou pentru premiu

Săptămâna premiilor Nobel din 2020 va debuta pe 5 octombrie, odată cu anunţarea laureatului premiului pentru medicină, potrivit calendarului acestor distincţii prestigioase, anunţat marţi de organizatori, informează DPA.

Săptămâna premiilor Nobel din 2020 va debuta pe 5 octombrie

Premiul Nobel pentru medicină va deschide Săptămâna Nobel, pe 5 octombrie, au precizat organizatorii.

În ziua următoare, pe 6 octombrie, va fi anunţat laureatul premiului Nobel pentru fizică, iar premiul pentru chimie va fi atribuit pe 7 octombrie.

Scriitoarea Ioana Nicolaie, actorul Marius Manole şi trupa Robin and The Backstabbers, între nominalizaţii la premiile Radio România Cultural

Premiul Nobel pentru literatură va fi anunţat pe 8 octombrie.

Articolul continuă după reclamă

Academia Suedeză, care atribuie acest trofeu literar, a ales să amâne ceremonia din 2018 din cauza unui scandal în care a fost implicată, provocat de acuzaţii agresiune sexuală şi încălcarea normelor referitoare la conflictele de interese. Instituţia suedeză a trecut de atunci printr-un amplu proces de transformare şi a anunţat în octombrie 2019 doi laureaţi - scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, câştigătoarea premiului pe 2018, şi scriitorul austriac Peter Handke, laureatul premiului pe 2019.

Premiul Nobel pentru pace va fi anunţat pe 9 octombrie în oraşul Oslo, capitala Norvegiei.

Comitetul Nobel din Norvegia a anunţat că a primit 317 candidaturi pentru acest an - 210 persoane private şi 107 organizaţii.

Printre propunerile deja cunoscute se află tânăra activistă suedeză pentru mediu Greta Thunberg şi mişcarea Fridays For Future, înfiinţată de ea pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra schimbărilor climatice prin organizarea unor greve şcolare în zilele de vineri.

Alte propuneri includ mişcarea pro-democraţie din Hong Kong şi avertizorul de integritate american Edward Snowden, care a dezvăluit existenţa unor ample programe de supraveghere a populaţiei coordonate de Agenţia de Securitate Naţională din Statele Unite (National Security Agencey - NSA).

Premiul Nobel pentru economie va fi anunţat pe 12 octombrie.

Cu excepţia premiului pentru economie, celelalte premii Nobel au fost create de industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Premiile Nobel sunt înmânate în mod tradiţional în cadrul unor ceremonii organizate la Stockholm şi Oslo pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea industriaşului Alfred Nobel.

„La Gomera”, „Heidi” şi „Monştri.”, cele mai multe nominalizări la premiile Gopo 2020​

Înregistrări din ediţiile anterioare ale Festivalului şi Concursului "George Enescu", disponibile online. Prog... Vânzare biletelor pentru FITS 2020, amânată în perioada stării de urgenţă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x