ANII CUMPLITI DE SECETA, DE FOAME...
Sa nu ma mire? Sa nu ma tulbure astfel de repetabile interferente in destinul meu de pamantean? Nu de putine ori imi imaginez propria memorie la dimensiunea unei case. In care tot inghesui fel de fel de lucruri, iar atunci cand deretici ramai uluit cat de multe s-au strans laolalta. Ani frumosi din copilaria mea au incremenit in perioada interbelica. Apoi, repere dramatice, existentiale ¬ cutremurul de neuitat din '40. Razboiul. Anii cumpliti de seceta, de foame. Anii, in care pentru noi, scolarii, Blaga sau Arghezi, Radu Gyr ori Eliade etc. nu au existat! Evident ca pe cerul culturii noastre se ridicau alte stele. La o conferinta a tinerilor scriitori, prin anii '50, am stat la cativa pasi de autorul «Primelor iubiri» ¬ Nicolae Labis. Adolescentul de atunci ar fi fost, astazi, de un milion de ori mai indreptatit sa ocupe spatiul tipografic de aici, oferit cu generozitate de Jurnalul National. Timpul i-a fost insa potrivnic celui care ne-a daruit «Moartea caprioarei».
PROFESIA DE PUBLICIST SI SCRIITOR...
Revin la idee: da, se ridicau - ori macar licareau - noi stele, dar pe cerul inalt, de deasupra noastra, straluceau, in toata maretia lor, stele de prima marime, la care un regim totalitar ne interzicea sa privim. Profesia de publicist si scriitor pune continuu intrebari. Tocmai pentru ca unealta de lucru, ca sa spun asa, o reprezinta oamenii. Destinul lor. Bucuriile si deziluziile lor. Odata, aflat undeva in Siberia, nu departe de Cercul Polar, am cunoscut un om. Cu o ciudata infatisare de pustnic. Si cu o devastatoare tristete in priviri. Auzindu-ma vorbind, s-a apropiat si m-a intrebat, in romaneste: «Frate, cum mai este viata pe acasa?». Omul era unul dintre nenumaratii basarabeni deportati de Stalin. In tinuturile polare, la mii de kilometri de radacinile neamului sau.
SPER CA "MISCAREA DE REZISTENTA" VA IZBUTI...
Da, viata este un sir interminabil de intrebari si mirari. Ma mir si eu ca, in ultimii doi ani, am reusit sa scriu, si sa public!, trei carti. Romanul de dragoste «Dulce, dureroasa melancolie», volumele de publicistica «Ocrotiti-l pe Romeo!» si «Metroul Romanesc si Metrourile Terrei». Una dintre ultimele doua carti ramane, din motive personale, o rana mereu deschisa in sufletul meu. Zestrea pe care am adunat-o in atatia ani are de toate. Si reusite, si infrangeri. Si frumoase, emotionante aduceri aminte, dar si cicatrice greu de vindecat. Cum reuseste o biata inima sa reziste la atatea agresiuni? Nu ma intrebati. Pentru ca, pur si simplu, nu stiu. Stiu, in schimb, ca am reusit sa ma imprietenesc cu toate anotimpurile. Ca blestematul nor din vulcanul islandez va obosi odata si odata. Nutresc, de asemenea, speranta ca, poate, mayasii au gresit cu al lor calendar vechi de 5.000 de ani, potrivit caruia se prezice incheierea unui ciclu planetar fix in decembrie 2012!... Nutresc iarasi speranta ca «Miscarea de Rezistenta» angajata de Jurnalul National va izbuti, pana la urma, sa stavileasca macar in parte mentalitatile, comportamentele aluvionare generate de randuieli strambe, si nu numai. Incerc - poate chiar voi reusi! - ca pana la urmatoarea aniversare sa termin volumul de nuvele la care lucrez. Nu conteneste sa ma bucure «clipa cea repede ce ni s-a dat». Sa ma bucur de miracole - dar sunt atent si la fragilitatea lumii in care existam. Am si eu nostalgiile mele, sperantele mele. Pana aici am strabatut un drum lung. Daca reusesc sa-i imping capatul, cat mai departe, in viitor - cu atat mai bine".
Sursa, text si foto: jurnalul.ro
Zoltan Lorencz, pictorul fotograf... Razvan Ioan Dinca, declarat "Omul zilei" de Jurnalul National...
