Antena Căutare

Thierry Wolton, Ioan Stanomir şi Gabriel Liiceanu, într-un dialog despre comunism şi negaţionismul de stânga, la Librăria Humanitas

Scriitorul Thierry Wolton va dialoga, joi, de la ora 19.00, cu Ioan Stanomir şi Gabriel Liiceanu despre al doilea volum al trilogiei "O istorie mondială a comunismului" şi despre volumul "Negaţionismul de stânga", o întâlnire care va fi organizată la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Trilogia "O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigaţie istorică", scrisă de jurnalistul francez Thierry Wolton, recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveţia, 2017) şi Premiul Aujourd'hui (Franţa, 2018), este cea mai amplă analiză dedicată sistemului comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: "Călăii" (vol. I), "Victimele" (vol. II) şi "Complicii" (vol. III). Primul volum, "O istorie mondială a comunismului. Cu pumnul de fier. Călăii" a apărut în 2018, ultimul urmând să fie publicat în toamna anului 2020.

Ampla lucrare a lui Thierry Wolton a apărut la editura Humanitas în cadrul Programului de sprijin pentru publicare „Nicolae Iorga“ şi a beneficiat de susţinere din partea Ambasadei Franţei în România.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Institutul Francez din România şi se va încheia cu o sesiune de autografe. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.

Volumul II al trilogiei "O istorie a comunismului" este dedicat victimelor.

Thierry Wolton vorbeşte acum din perspectiva zecilor de milioane de oameni care au îndurat temniţa, deportarea, foametea organizată, torturile, decăderea totală din statutul de om şi, în final, exterminarea.

Articolul continuă după reclamă

Concluzia lui Thierry Wolton este că atât comunismul, cât şi nazismul nu sunt opţiuni politice, ci poziţionări criminale înăuntrul speciei umane. Iar anticomunismul şi antifascismul nu sunt nici ele poziţii politice, ci opţiuni fundamental morale.

„Întreaga istorie a comunismului este pusă de Thierry Wolton sub semnul indicibilului şi de neconceputului. Dar ce anume nu poate fi spus? Şi ce este de neconceput? De nespus este ceva pentru care nu mai există cuvinte. Sau pentru care cuvintele existente nu mai sunt de ajuns. De neconceput este cruzimea fiinţei umane care ajunge să-şi ucidă semenii în masă (imaginaţi-vă un munte de o sută de milioane de cadavre!) şi care însoţeşte crima cu cele mai cumplite torturi. Dezlănţuirea potenţialului de cruzime al omului care torturează şi ucide, aşa cum s-a petrecut ea în comunism şi nazism, ridică problema justificării înseşi a speciei umane. Ceea ce s-a întâmplat în secolul 20 atestă versul unui faimos tragic grec: «Căci nu există nimic mai cumplit pe pământ decât omul». Nu întâmplător, Thierry Wolton mărturiseşte că volumul dedicat victimelor l-a scris plângând", spune Gabriel Liiceanu.

Volumul "Negaţionismul de stânga" este publicat în limba română la doar câteva luni de la apariţia la prestigioasa editură pariziană Grasset & Fasquelle. El răspunde la o întrebare care nouă, celor din Estul Europei, nu ne dă pace de la căderea comunismului: cum se face că în vreme ce nazismul a fost definitiv condamnat ca „genocid“ iar negaţionismul de dreapta este condamnat prin lege, comunismul, deşi responsabil de „clasicid“ şi de o sută de milioane de morţi, continuă să se bucure de impunitate? De ce memoria noastră istorică se dovedeşte în acest caz hemiplegică? Cum şi de ce este negată amploarea covârşitoare a crimelor comunismului? Răspunsul lui Wolton e clar: „Prima funcţie a negaţionismului de stânga e să salveze utopia de şocul întâlnirii cu realitatea.“

„Negaţionismul înseamnă negarea faptelor istorice dovedite sau deformarea lor. Termenul se referă în general la cei care contestă existenţa camerelor de gazare naziste ori care minimalizează amploarea fenomenului de exterminare a evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cum rămâne cu cei care neagă bilanţul comunismului, care-i trec sub tăcere morţii şi îi ascund cauzele? Se poate vorbi în acest caz de un negaţionism de stânga, diferit, aşadar, de un negaţionism de dreapta? Distincţia e arbitrară, ne-ajută doar să nu confundăm tipurile de negare, şi trebuie înţeleasă fără nici o conotaţie politică... Adevărata diferenţă ţine de percepţia asupra acestor negaţionisme: unul este unanim condamnat în numele adevărului, al istoriei, al moralei, pe când celălalt este în cel mai bun caz ignorat, dacă nu chiar aprobat în ciuda tuturor evidenţelor, în pofida realităţii istorice şi a eticii. Cartea de faţă are drept subiect tocmai acest negaţionism de stânga, care nu-şi găseşte nici o justificare şi despre care se vorbeşte atât de puţin ori deloc", declară Thierry Wolton.

Thierry Wolton (n. 1951) este jurnalist, scriitor şi istoric, profesor la École Supérieure de Commerce din Paris. E preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece şi de influenţa sovietică în Occident. A mai publicat: "Vivre à l’Est" (1977), "L’Occident des dissidents" (în colaborare cu Christian Jelen, 1979), "Culture et pouvoir communiste" (în colaborare cu Natalia Diujeva, 1979), "Le KGB en France" (1986; trad. rom. KGB-ul în Franţa, Humanitas, 1992), "Silence, on tue" (în colaborare cu André Glucksmann, 1986), "Les visiteurs de l’ombre" (în colaborare cu Marcel Chalet, 1990), "Le Grand Recrutement" (1993), "La France sous influence: Paris-Moscou, 30 ans de relations secretes" (1997), "L’Histoire interdite" (1998), "Rouge-brun: Le Mal du siècle" (1999; trad. rom. Roşu-brun: Răul secolului), "Le grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa "révolution“ capitaliste" (2007), "Le KGB au pouvoir: Le système Poutine", (2008; trad. rom. KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, ed. a II-a 2014), "Une histoire mondiale du communisme, vol. 1–3" (2015–2017; trad. rom. "O istorie mondială a comunismului", Humanitas, vol. 1, 2018, vol. 2, 2019), "Le négationnisme de gauche", (2019, trad. rom. "Negaţionismul de stânga", Humanitas, 2019).

Sursa : news.ro

Expoziţie dedicată cuplului de artişti Sabin Popp şi Theodora Cernat Popp, la Muzeul Naţional de Artă al României... Gaudeamus 2019 - Cărţi de Olga Tokarczuk, Peter Handke, Leonard Cohen şi Thierry Wolton, în portofoliul editurilor Polir...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x