Inception: "Nu trebuie sa te temi sa visezi maret, dragule"

Urmărește A1 pe Discover

Extractorul si obsesia sa... Vizionarul Christopher Nolan speculeaza lumea viselor, intrand putin si in domeniul stiintifico-fantastic in "Inception". Mai labirintic decat aclamatul "Memento" (ca doar p-asta l-a rumegat 10 ani) si chiar mai spectaculos in efecte speciale decat "The Dark Knight" (ceea ce a dus si la unele critici negative, de parca omu' nu trebuie sa manance si el o paine), "Inception" este creat in asa fel incat sa-i dea senzatia spectatorului ca e parte din poveste si cumva, prin propria perceptie, poate sa decida cursul filmului.

Pelicula se invarte in jurul lui Dom Cobb (Leonardo Di Caprio), un Extractor care s-a specializat in furtul celor mai bine pazite secrete ale oamenilor, intrandu-le in minte, in timp ce acestia viseaza, si al obsesiei sale pentru o femeie, Mal (fermecatoarea si misterioasa Marion Cotillard), despre care aflam ca ii era sotie si mama copiilor sai.

Mal se pricepe sa intretina suspansul si oscileaza perfect intre a juca un rol pozitiv si unul negativ, alergand printre visele lui Dom si modificandu-le. Numai ca acum, cand libertatea lui Dom depinde de indeplinirea unei ultime misiuni, Mal trebuie stopata.

Restul povestii, care include si o echipa de specialisti in vise dornici sa le infaptuiasca, nu are sens sa-l istorisesc acum, chiar si fara prea multe nuante, pentru ca si-ar pierde farmecul.

Ca sa te trezesti dintr-un vis trebuie sa mori. Caderea in gol pe care toti o simtim uneori in vis, avand ca rezultat o tresarire a piciorului sau a mainii, urmata de teama teribila care te obliga sa te trezesti (sa nu-mi spuneti ca nu vi s-a intamplat niciodata asta) este explicata in "Inception" intr-o maniera simpla si credibila: ca sa te trezesti dintr-un vis, trebuie sa mori (asa, printr-o cadere in gol, sau intr-o maniera mai violenta, depinde cat de des isi face aparitia Mal...).

Acest film, care are ca tema de fundal - as indrazni sa-i spun chiar "motiv revelator" - cantecul "Non, je ne regrette rien" in interpretarea lui Piaf si care, pas cu pas, te invaluie si mai mult in mister, te face sa-ti pui intrebari cu privire la forta efectiva a subconstientului, la cat de imaginara e lumea viselor de fapt si daca nu cumva are ecouri in existenta noastra cotidiana pe care toti o numim concesiv "realitate".

"Non, je ne regrette rien", ales ca o nota de bun-venit in real, intareste si mai mult ideea ca acest film trebuie simtit, la fel cum, de exemplu, simti o carte buna. E ciudat cum gandul imi zboara acum la "Casa frumoaselor adormite" a lui Yasunari Kawabata. Ce intamplare, nu-i asa?

+1

Mai multe fotografii

Sursa: jurnalul.ro