Antena Căutare

Născuți pe 4 iulie. Descoperă pe a1.ro 100 de curiozități despre Statele Unite cu o zi înainte de marea sărbătoare!

Pentru că în timpul celor 100 de zile de vară se petrec multe lucruri interesante pe întreg mapamondul, ziua de 4 iulie va fi... altfel. Site-ul a1.ro vă oferă detalii mai puțin cunoscute publicului larg despre Statele Unite ale Americii

Pentru că în timpul celor 100 de zile de vară se petrec multe lucruri interesante pe întreg mapamondul, ziua de 4 iulie va fi... altfel. Site-ul a1.ro vă oferă detalii mai puțin cunoscute publicului larg despre Statele Unite ale Americii, cu o zi înainte de marea sărbătoare de peste Oceanul Atlantic.

E o națiune încă tânără, dar care, precum Făt Frumos din basmele populare românesști, a crescut în câteva sute de ani, cât altele în milenii întregi. Într-una dintre cele #100 de zile de vară, americanii își sărbătoresc, cu mare fast, Ziua Națională. 4 iulie a fost declarată drept cea mai importantă dintre zile încă de la 1776, în momentul adoptării Declarației de Independență, însă dincolo de această bornă, în istoria SUA există multe curiozități.

De aceea, luni, site-ul www.a1.ro îți propune să afli câteva curiozități despre istoria „tărâmului făgăduinței”

Articolul continuă după reclamă

- Declarația de Independență SUA nu a fost semnată pe 4 iulie, ci pe 2, două zile mai târziu Congresul ratificând textul final al Declarației

- În primii 15-20 de ani, americanii nu au celebrat ziua de 4 iulie, din cauza conflictelor politice interne. Abia după 1812 acest lucru s-a reglementat

- SUA ocupă locul 4 ca suprafață și 3 ca populație

- Economia SUA este cea mai mare din lume, cu 22 % din PIB-ul nominal global

- La început au fost doar 13 colonii care și-au dat acceptul pentru a forma o Confederației. Astăzi sunt 50 de state

- Bazinul fluviului Mississippi cuprinde 55 de afluenți navigabili

- Unul din opt americani, a lucrat cel puțin o dată ca angajat la McDonald’s?

- Un sclav, în anul 1850 s-ar fi plătit o sumă egală astăzi cu 12.000 de dolari?

- În America mor anual peste 50.000 de persoane din cauza fumatului pasiv.

- Știați că 25% dintre americani cred în REÎNCARNARE?

- Un american utileazează atâtea resurse cât folosesc la un loc 32 de kenieni.

- În fiecare secundă, americanii mânâncă ciocolată de 150 de euro.

-Statele Unite ale Americii a cumpărat în anul 1867 ALASKA de la Rusia pentru suma de 7,2 milioane de dolari.

- Firma APPLE are mai mulți operatori bancari decât Trezoreria Americană?

- Crăciunul a fost o sărbătoare interzisă în Americă până în anul 1836, fiind considerată o sărbătoare păgână.

- În America, pentru a întreține un copil până la facultate, trebuie să cheltuiești aproximativ 245.000 de dolari.

- În America sunt mai mulți utilizatori ai rețelei de socializare FACEBOOK decât participanți la ultimele alegeri prezidențiale.

- America este singura țară din lume care nu are o limbă OFICIALĂ?

- În anul 1893 un senator american a propus o lege care sugera schimbarea numelui din Statelor Unite ale Americii în Statele Unite ale Pământului?

- Statul american cheltuie în fiecare an peste 1,8 miliarde de dolari doar pentru printarea de documente, ceea ce reprezintă aproximativ 90% din bugetul sănătății acordat în România în anul 2014?

- În America, Valentines Day coincide cu ziua CONDOM Day(„ziua prezervativului”).

- Există mai multe televizoare în Statele Unite ale Americii, decât populația Marii Britanii.

- Din 50 de state componente, doar 31 au ca limbă oficială, stabilită prin lege, engleza

- Populația metropolitană a New Yorkului a depășit, în 2011, 19.000.000 de locuitori

- Din 1789 și până astăzi SUA au avut 44 de președinți

- William Henry Harrison este președintele cu cel mai scurt mandat, doar 31 de zile.

Cele 100 de zile dvară continuă pe www.a1.ro, dar și în locuri neașteptate din România, acolo unde vă așteptăm cu surprize nebănuite și cadouri memorabile.

Ce a fost şi ce va mai fi în cele 100 de zile de vară ? Ai programul complet AICI >>

Duminica celor mici. Poveștile celor 100 de zile de vară și un om de zăpadă rătăcit prin București îi așteaptă pe copii ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x