Antena Căutare

El este cel care a creat isteria Pokemon GO! John Hanke a dezvăluit noile personaje vedetă ale jocului

John Hanke, creatorul popularului joc ”Pokémon Go”, a avut parte de un tratament destinat celebrităţilor, duminică, ultima zi a evenimentului anual Comic-Con, organizat în oraşul american San Diego, unde a vorbit despre popularitatea virală a jocului şi despre viitorul acestuia, informează Reuters.

John Hanke, creatorul popularului joc ”Pokémon Go”, a avut parte de un tratament destinat celebrităţilor, duminică, ultima zi a evenimentului anual Comic-Con, organizat în oraşul american San Diego, unde a vorbit despre popularitatea virală a jocului şi despre viitorul acestuia, informează Reuters, citată de news.ro

John Hanke, fondator al Niantic Labs şi dezvoltator al jocului pentru dispozitive mobile ”Pokémon Go”, a fost întâmpinat cu aplauze furtunoase de cei peste 6.500 de fani prezenţi la eveniment atunci când a urcat pe o scenă care, de regulă, este rezervată prezentărilor de noi filme şi seriale TV, la care participă numeroase vedete de prim rang din industria de divertisment americană.

Hanke a spus că popularitatea globală a jocului, care încorporează în lumea reală o serie de creaturi colorate, animate, preluate din universul jocului ”Pokémon” al companiei Nintendo, folosind realitatea augmentată (AR) şi tehnologia Google de cartografiere şi geolocalizare, este ”uluitoare”.

”Pokémon Go” a captivat fanii din lumea întreagă şi are deja 21 de milioane de utilizatori activi în Statele Unite în primele două săptămâni după lansare. Valorea acţiunilor companiei Nintendo a crescut spectaculos după lansarea jocului.

Articolul continuă după reclamă

John Hanke spune că update-uri şi noi personaje vor fi incluse în ”Pokémon Go” în lunile următoare şi în anii următori, pe măsură ce jocul ”va creşte” şi va include tot mai multe creaturi şi elemente din vastul univers al jocului iniţial, ”Pokémon”.

În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu public, John Hanke a spus că echipa care a creat jocul a ţinut cont de sugestiile utilizatorilor pentru a remedia câteva mici probleme tehnice şi blocaje ale jocului. De asemenea, creatorii ”Pokémon Go” au ţinut cont de sugestiile fanilor în privinţa elementelor care ar trebui adăugate în joc, dar şi de posibila introducere a unor funcţii noi, precum aceea de ”înmulţire” a Pokémonilor.

Rihanna, mesaj pentru fani: "Nu mai prindeţi pokemoni!”... Interzis fanilor Pokemon Go! Jucătorii nu au voie să pună piciorul în acest loc! Dezvoltatorii trebuie să modifice harta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jocul Pokemon Go l-a dus la stocul de droguri! Cum a fost posibil așa ceva?
Jocul Pokemon Go l-a dus la stocul de droguri! Cum a fost posibil așa ceva?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Jocul care a creat isterie, pe punctul de a fi interzis! Pokemon Go, acuzat de
Jocul care a creat isterie, pe punctul de a fi interzis! Pokemon Go, acuzat de "blasfemie" la adresa vegetarienilor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x