Antena Căutare

Concurent Top Chef, la un pas să piardă finala pe mâna lui

După 11 ediţii încărcate de adrenalină şi emoţii, cel de-al doilea sezon al celei mai savuroase competiţii, Top Chef, şi-a desemnat finaliştii. Alexandru Iacob, Daniel Grosu, Mihai Irimia şi Veres Istvan dau testul final în această seară, în marea finală Top Chef, difuzată de la 20:30, la Antena 1.

După 11 ediţii încărcate de adrenalină şi emoţii, cel de-al doilea sezon al celei mai savuroase competiţii, Top Chef, şi-a desemnat finaliştii. Alexandru Iacob, Daniel Grosu, Mihai Irimia şi Veres Istvan dau testul final în această seară, în marea finală Top Chef, difuzată de la 20:30, la Antena 1.

Cei patru vor avea de înfruntat trei probe, la finalul fiecăreia dintre ele, unul dintre ei părăsind competiţia.

Deşi a fost catalogat de-a lungul timpului, atât de către colegii săi, cât şi de cei trei juraţi, drept unul dintre cei mai atenţi şi mai ordonaţi concurenţi, emoţiile finalei l-au făcut pe Daniel să îşi piardă concentrarea şi a fost la un pas să rateze finala, chiar pe mâna lui. După ce trecuse aproape jumătate din timpul alocat primei probe, din neatenţie, Daniel a scăpat vasul în care erau crabii curăţaţi şi a fost nevoit să îşi regândească farfuria.

„Era piesa de bază a preparatului meu. Când am văzut că a căzut totul pe jos...nu mi-a venit să cred. Noroc că nu m-am înecat acolo, l-am dat naiba de crab şi m-am reorientat.”

Articolul continuă după reclamă

Dacă a reuşit Daniel să termine la timp noul preparat, rămâne de văzut în această seară, în marea finală, din această seară, de la 20:30, câdn telespectatorii vor putea afla şi cine este marele câştigător al show-ului.

Daniel Grosu se pregătește de Finala Top Chef... Graba i-a stricat treaba lui Daniel Grosu...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Top Chef nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/top-chef/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/antena1official/?fref=ts.Antena1/ , iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlayhttp://antenaplay.ro/top-chef-s2.

Citește și
Liliana Petraru, fosta concurentă Top Chef, s-a căsătorit ca în povești
Liliana Petraru, fosta concurentă Top Chef, s-a căsătorit ca în povești
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Ouăle se ţin în frigider? De ce?
Ouăle se ţin în frigider? De ce?
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
În timp ce Artemis 2 făcea istorie, Rusia a anunțat că revendică ”teritorii suverane” pe Lună
În timp ce Artemis 2 făcea istorie, Rusia a anunțat că revendică ”teritorii suverane” pe Lună Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Schimbări majore în procesele de malpraxis: medicii specialiști devin obligatorii în expertizele medico-legale
Schimbări majore în procesele de malpraxis: medicii specialiști devin obligatorii în expertizele medico-legale Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Urmează 3 zile de frig, ploi, lapoviţă sau ninsoare în aproape toată ţara. Alertă de vreme rea în Capitală
Urmează 3 zile de frig, ploi, lapoviţă sau ninsoare în aproape toată ţara. Alertă de vreme rea în Capitală Observator
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când începe bebelușul să se târască?
Când începe bebelușul să se târască? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tort cu decor iepuraș și ouă vopsite, pentru masa de Paște
Tort cu decor iepuraș și ouă vopsite, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x