Antena Căutare

Mirela, Alexandra, Mihai, Daniel, în beri să ne duelăm !

După o ediție plină de tensiune, concurenții sunt invitați să se mai relaxeze, "la o bere"

După o ediție plină de tensiune, concurenții sunt invitați să se mai relaxeze, "la o bere". Dueliștii vor avea de gătit cu bere cehească un preparat care să conțină orice ingrediente din cămara Top Chef, încadrându-se într-o oră.

Daniel mărturisește că are câteva idei, însă nu este foarte obișnuit să folosească berea în preparatele sale. Și Mihai este emoționat, dar va încerca să se concentreze la ce are de făcut.

Alexandra pare să fie norocoasă. Ea povestește că este obișnuită cu gustul berii încă de mică și îi place foarte mult această băutură. Alexandra a decis să prepare muffins cu bere și alune de pădure.

Articolul continuă după reclamă

Mihai va folosi bere în tot ceea ce prepară, atât pentru fezandatul cărnii, cât și pentru un aluat special pentru legume și pentru sos, unde o va combina e cea cehească cu una brună. Concurentul îi spune lui Chef Joseph ca este extrem de stresat la proba aceasta, deși nu se teme de nici unul dintre colegi.

Nici Daniel nu e lipsit de emoții. Acesta este chestionat de Chef Nicolai, care îl vede extrem de agitat. "Cred că de la bere ai transpirat așa!", glumește juratul. Concurentul a ales să prepare pui cu tempura pentru că se potrivește mai bine cu berea blondă pe care trebuie să o folosească.

Mirela a ales să prepare un sos de bere cu șalotă, cu o tentă asiatică, cu ghimbir, apoi va merge pe o spumă din lapte de migdale cu bere și vanilie.

Chef Joseph o atenționează pe Alexandra că își asumă un risc la prepararea muffins-urilor, fiind posibil ca aluatul să nu crească, însă concurenta a acceptat acest lucru, rugându-se în fața cuptorului alături de Chef Nicolai ca brioșele să crească.

Mai sunt 30 de minute, iar concurenții se luptă cu amăreala berii. Mirela încearcă să îi înlăture gustul puternic utilizând mierea și vanilia, păstrând totuși aroma de bere.

Cronometrul anunță finalul duelului și Daniel este invitat în fața juraților să își prezinte preparatul. Acesta a preparat "Pui cu glazură de bere cu miere și alune, mozarella, piure de dovleac și fondue de tomate".

Chef Nicolai remarcă "E foarte bună mâncarea ta!" în timp ce Chef Joseph îi cere prețul de achiziție al farfuriei sale. Deși Daniel a considerat că 10-15 de ron ar fi prețul corect, Chef Hadad consideră că preparatul său poate ajunge la 68-75 ron.

Și Chef Tudor a apreciat preparatul lui Daniel, afirmând că acesta a gătit pentru gustul lui.

Mihai este următorul chemat în fața juriului. Acesta a pregătit "Mușchiuleț de porc cu sos carbonara și foietaj cu piure de legume". Concurentul a reușit să îi amintească de copilărie, prin preparatul său, lui Chef Nicolai, "De tocana de cartofi cu morcov și ceapă din grădină".

Chef Joseph a comparat farfuria lui Mihai cu cea a lui Daniel și a fost de părere că Irimia nu a realizat nimic deosebit prin preparatul său.

"Ai făcut o farfurie elegantă, gustoasă, dar puteam să pun un juriu de o sută de persoane și nu și-ar fi dat seama că tu ai folosit berea în acest preparat" este de părere Tudor.

Mirela a pregătit "Sos de bere cu vanilie și ghimbir, scoici Saint Jaques și Zucchini cu conopidă și avocado, varză chinezească și spumă de lapte de migdale". Multitudinea de ingrediente l-a uimit și pe Chef Nicolai.

Chef Hadad remarcă faptul că farfuria Mirelei este prea albă, nu are culoare, însă este scumpă ca și achiziție, în timp ce Tudor remarcă combinația neinspirată de vanilie, ghimbir și bere.

A venit și rândul Alexandrei, care se prezintă cu "Muffins cu bere și spanac". Aspectul farfuriei sale pare să lase de dorit, Chefii fiind nemulțumiți, deși muffins-ul a ieșit perfect.

După un duel crunt, urmează și decizia. Concurentul care părăsește Top Chef, cu capul sus, după cum ține să sublinieze Chef Hadad, este Mirela Ivașcu. Alexandra Leon va rămâne singura prezență feminină din competiția Top Chef.

Chef Nicolai se roagă pentru muffins-urile Alexandrei... Mirela este felicitată de jurați. Pentru ea competiția s-a încheiat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Top Chef nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/top-chef/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/antena1official/?fref=ts.Antena1/ , iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: http://antenaplay.ro/top-chef-s2.

Citește și
Liliana Petraru, fosta concurentă Top Chef, s-a căsătorit ca în povești
Liliana Petraru, fosta concurentă Top Chef, s-a căsătorit ca în povești
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ouăle se ţin în frigider? De ce?
Ouăle se ţin în frigider? De ce?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x