Antena Căutare

Augusta Lazarov: “Niciodata nu am judecat un om fara sa-l cunosc personal”

Discreta, eleganta si linistita, Augusta Lazarov ne-a contaminat pe toti cu farmecul ei, lasand in urma sentimentul ca am colaborat cu un adevarat profesionist in showbiz

Desi ar fi avut mijloacele pentru a trai foarte bine intr-o casa de vis, pe o insula exotica, Augusta Lazarov a hotarat sa se intoarca in Romania, devenind noul director al Departamentului Divertisment al Antenei 1.

Este un post solicitant, in care "programul de cele mai multe ori se termina in jurul orei 10 seara, cu gandul la a doua zi dimineata. Se spune ca timpul ni-l facem singuri. Trebuie sa-l gasim acolo unde nu e. Da, am un program solicitant, dar aceasta a fost sansa mea sa trec mai usor peste pierderea suferita anul trecut. Imi place profesia mea si sunt multumita ca am posibilitatea s-o practic in tara in care m-am nascut, aici unde se afla parintii, fratele si nepotii mei."

"A fost o viata fericita, in care nicio zi nu semana cu cealalta"

Familia de acasa a fost punctul de sprijin al femeii care, in ziua in care implinea 34 de ani, ramanea vaduva. In urma cu un an, in august, la Madrid, se stingea din viata marele om de televiziune Valeriu Lazarov. Casnicia lor fusese una dintre cele mai linistite si mai trainice din showbiz, in ciuda diferentei frapante de varsta - aproape 40 de ani. "A fost o viata fericita, in care nicio zi nu semana cu cealalta", isi aminteste ea...

Articolul continuă după reclamă

Ulterior, Augusta a descumpanit complet "gurile rele", dovedind cat de bine se intelegea cu copiii din casatoriile anterioare ale sotului ei si cat de elegant s-a rezolvat problema unei mosteniri care a starnit imaginatia multora. Care a fost reteta pentru a fi acceptata si tratata cu respect de restul familiei, inclusiv de fostele sotii, care i-au stat alaturi la inmormantare? "Nu cred ca exista o reteta, ci felul meu de a fi. Niciodata nu am judecat un om fara sa-l cunosc personal. Comportamentul meu in noua familie de la Madrid a fost natural, respectuos si cu bun-simt. Iar cea mai mare dorinta a lui Valeriu a fost sa-si vada copiii impreuna, intelegandu-se bine."

Cand cea mai mare parte a aspectelor juridice s-a incheiat, ba chiar mai devreme, Augusta s-a intors in tara, pastrand doar cateva proiecte in desfasurare cu fosti colaboratori din Spania.

Citeste articolul integral pe Revista Felicia

Cele mai extravagante momente din Burlacul in ultimul episod al show-ului... Antena1.ro a intrat direct pe locul 5 la categoria „Stiri generale"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x