Antena Căutare

Mihai Nesu le transmite un mesaj emotionant romanilor in Revelionul de poveste al lui Dan Negru

Mihaita Nesu, fostul fotbalist roman, ramas paralizat in urma unei accidentari teribile in luna mai a ales sa le transmita romanilor care i-au fost alaturi lui si familiei lui un mesaj emotionant prin intermediul lui Dan Negru.

Astfel pentru Revelionul de poveste pe care campionul divertismentului il pregateste telespectatorilor sai la trecerea dintre ani, sotia fotbalistului a filmat cu telefonul mobil urarea pe care Mihai si-a dorit atat de mult sa o transmita romanilor. Langa bradul de Craciun, vizibil emotionat, Nesu are si o preferinta muzicala, iar Dinu Iancu Salajanu va canta special pentru el o melodie de suflet din folclorul romanesc.

Mesajul lui Mihai i-a emotionat profund pe toti cei prezenti in platou. Vedetele, intreaga echipa si toti cei din public s-au ridicat in picioare si au aplaudat cu lacrimi in ochi minute in sir. Chiar daca viata i-a fost greu incercata, Nesu isi pastreaza sufletul frumos si vrea sa isi ajute semenii. Astfel, el si-a creat o fundatie pentru care echipa de la Revelionul Antena 1 a donat deja o suma de bani. Toti cei care vor sa faca o fapta buna pot face la fel catre fundatia lui Nesu: "Mihai Nesu Foundation" se va lansa in decembrie * "Veniti alaturi de noi!"

De la 21:45, Dan Negru da startul unui Revelion de poveste, cu artisti unul si unul, muzica aleasa si multa voie buna. Frumosi, nebuni sau geniali, 100 de staruri din Romania petrec Revelionul alaturi de Dan Negru si telespectatorii sai, trecand prin transformari incredibile. Rasputin, Othello, Nasul, Lady Gaga, personajele din Avatar, motociclistul YMCA sau mama lui Stefan cel Mare sunt doar o parte dintre cei carora vedetele le vor da viata in noaptea dintre ani.

Cel mai longeviv prezentator de divertisment din Romania, aflat mereu pe primele locuri in preferintele telespectatorilor, Dan Negru, este la randul sau lider in ceea ce priveste numarul de formate pe care le-a moderat cu succes, fiind chiar demn de un record cu editiile de Revelion prezentate. Motivul pentru care ar putea intra in Cartea Recordurilor este faptul ca anul acesta, Dan Negru, va prezenta pentru a 12 oara editia de Revelion la Antena 1, un "Revelion de poveste" alaturi de cei de acasa.

Un motiv si mai important pentru care ar putea intra in Cartea Recordurilor este faptul ca an de an, romanii l-au ales pe Dan Negru, iar in seara speciala de Revelion, la cumpana dintre ani, telespectatorii au fost mereu aproape de Antena 1. In prezent, nu mai exista niciun alt moderator roman care sa se poata lauda cu aceasta performanta. Asadar, anul acesta, cei de acasa vor avea parte de un Revelion de poveste, cu muzica, umor si foarte multe surprize prezentat de nimeni altul decat de campionul divertismentului Dan Negru.


Superprogramul de Revelion Antena 1 debuteaza la 20:20, cu o editie speciala In puii mei. Mihai Bendeac va aduce in casele romanilor voia buna si va starni hohote de ras cu personajele atat de indragite pe care le va interpreta special in noaptea dintre ani.

Incepand cu 21:45, campionul divertismentului, Dan Negru aduce in casele romanilor un Revelion de poveste, cu artisti unul si unul, muzica aleasa si multa voie buna. 100 de staruri din Romania petrec Revelionul alaturi de Dan Negru, trecand prin transformari incredibile. Mirela Boureanu Vaida cotinua programul special Antena 1 si da startul unui Revelion de Revelion, cu invitati unul si unul care se vor intrece in cantec, dans, mancaruri, povestiri si bancuri.

In seara de Revelion, doctorul Bacalbasa face destainuiri incendiare despre obiceiurile culinare ale romanilor... Vama, Vunk, Mandinga, ROA si Laurentiu Duta pe scena X Factor. Duminica, X Factor isi alege castigatorul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x