Antena Căutare

Neatza: Carmen Rădulescu adoră scena: A interpretat piesa ”Nu știu”

Carmen Rădulescu, care încânta mii de oameni în anii `80, a fost invitată în platoul ”Neatza”, unde a interpretat piesa ”Nu știu”, realizată în colaborare cu regretatul Șerban Georgescu.

Carmen Rădulescu, care încânta mii de oameni în anii `80,  a fost invitată în platoul ”Neatza”, unde a interpretat piesa ”Nu știu”, realizată în colaborare cu regretatul Șerban Georgescu.

Aceasta continuă să se mențină în formă și la 49 de ani și încă iubește scena, pe care a urcat pentru prima dată la doar trei ani

La vârsta de 14 ani a început să participe la numeroase festivaluri de muzică ușoară în orașe ca Oradea, Brăila, Craiova etc.

A reușit să se facă remarcată la Festivalul Mamaia din anul 1983, unde a obținut premiul al doilea. 

Un an mai târziu a început colaborarea cu celebrul compozitor Șerban Georgescu, care i-a fost și partener de viață. Atunci a lansat piesa ”Speranță, dă-mi speranță”, pe versurile poetului Dan Verona. În acelasi an, a câștigat premiul întâi la Festivalul ”Steaua Litoralului”.

Câtiva ani mai târziu, Carmen a hotărât să se retragă din muzică pentru a se dedica familiei, dar a revenit pe scenă în 1993.

Puteți urmări edițiile integrale ale emisiunii ”Neatza” cu Răzvan și Dani pe Antenaplay.ro!

După un accident teribil și ani de recuperare, Karina Hollekim a reușit să se urce din nou pe schiuri... Daniel Osmanovici şi Geanina Ilieş vor prezenta Observatorul de week-end...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x