Antena Căutare

Un nou sezon In puii mei ia startul astazi la Antena 1!

Editie de senzatie duminica aceasta la “In puii mei”! Noul sezon al emisiunii ia startul in forta, iar telespectatorii sunt asteptati de Mihai Bendeac si echipa lui cu fel de fel de surprize. Astazi, il veti putea vedea pe campionul national de raliu Vali Porcisteanu, "Taurete", intr-un moment savuros alaturi de un “copilot” aparte, Laurian, interpretat cu maiestria caracteristica de Mihai Bendeac. Noi personaje vor face cunostinta cu publicul inca din prima editie, astfel ca Bendeac va intra in rolul prezentatorului tv Radu Banciu, care, invitat la un botez, reuseste sa strice chiar si unul din cele mai fericite momente din viata unui om. Telespectatorii se vor bucura in acest sezon si de gaguri, pastile umoristice scurte, de maxim un minut.

Duminica, la "In puii mei", protestatarii si jandarmii veniti in Piata Universitatii iau cu asalt platourile de filmare, Nicusor de la Braila este ales noul Presedinte al Romaniei, dupa demisia lui Traian Basescu, iar Arthur, Maria si Goethe vor sa se incorporeze in trupele NATO, reusind sa il socheze chiar si pe cel mai dur maresal.

Fernando este ceasornicar, clientii sai alegandu-se cu certuri conjugale, ceasuri distruse sau solutii absurde, iar Vanghelie este prins in flagrant cu Oana Mizil.

Cat despre Momaie si Gogaie, cei doi sunt desemnati sa se ocupe de baia regelui Frantei, un eveniment important la Palatul Regal. Total imuni la ierarhii regale, maniere sau reguli de conduita, Momaie si Gogaie reusesc sa scandalizeze servitorii regali. Invitat al editiei va fi Kamara intr-o parodie muzicala dupa hit-ul lui Michel Telo.

Ce alte surprize mai pregateste carismaticul actor, ramane de vazut duminica aceasta, de la 20.20 la "In puii mei".

Articolul continuă după reclamă

Telespectatorii pot afla mai multe informatii accesand pagina oficiala a emisiunii inpuiimei.a1.ro sau pagina de Facebook, facebook.com/inpuiimei.antena1.


//


De mai bine de 18 ani, Antena 1 este unul dintre cei mai importanti competitori pe piata media din Romania, statut castigat prin respectul pentru telespectatorii pe care i-a tinut mereu aproape. Cu o echipa de oameni deosebiti in spatele camerelor, cu vedete indragite si formate de succes, Antena 1 isi mentine pozitia de lider in programe de divertisment, dand viata spectacolului si oferind inspiratie pentru milioane de telespectatori. Antena 1 face parte din cel mai important grup de media romanesc, dezvoltat organic din resurse proprii, pentru care performanta ramane o valoare constanta.

Julia Jianu a prins gustul transformarilor din show-ul "Te cunosc de undeva"! Vezi foto incendiare cu noul loo... Lora a inceput transformarile: si-a tuns parul pentru showul “Te cunosc de undeva!”. Vezi cat de sexy este noul ei look!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x