Antena Căutare

Daniela Crudu a dovedit că nu este deloc așa cum o știam pănă acum! Cameleonii îi simt deja lipsa, chiar dacă au stat împreună doar câteva ore: „Este o eroină!”

Pe insulă, Cameleonii au reușit să mănânce. Stând în jurul focului, și-au dat seama că sunt înconjurați de prea multă liniște. Unde e Daniela Crudu când ai nevoie de râsul ei contagios?

Pe insulă, Cameleonii au reușit să mănânce. Stând în jurul focului, și-au dat seama că sunt înconjurați de prea multă liniște. Unde e Daniela Crudu când ai nevoie de râsul ei contagios?

„Ne pare rău că a plecat Daniela. Noi am fi păstrat-o cu drag și ne-ar fi fost de mare ajutor dacă era aptă pentru joc. Aseară făceam glume, spuneam că o să câștigăm noi proba de Nominalizare și o s-o ținem aici cu forța, pe lângă noi, ne-a binedispus aseară”, a povestit Mircescu.

Daniela este o prezență pozitivă, râsul ei a fost de mare ajutor pentru membrii echipei Cameleoni, care se consideră oropsiții Madagascarului.

Cele câteva ore petrecute cu Daniela au adus voie bună și veselie, două ingrediente extrem de importante într-o competiție de supraviețuire.

Articolul continuă după reclamă

Toți concurenții se gândesc la sănătatea Danielei și îi transmit numai gânduri bune.

Piramida i-a dărâmat pe Lemuri. Un concurent este trimis la Duel: „E un moment în care îmi vine să urlu. Nu mai suport ... Eliminare neplanificată! Daniela Crudu a fost obligată de medici să părăsească competiția: „Este o eroină!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x