Antena Căutare

Articole despre sorana carstea

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea al US Open, fază în care ar putea evolua cu Simona Halep

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea al US Open, fază în care ar putea evolua cu Simona Halep

Sorana Cîrstea, locul 106 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe spaniola Aliona Bolsova, locul 100 WTA, calificându-se în turul al treilea al US Open. Cîrstea poate juca împotriva Simonei Halep, dacă fostul lider WTA trece de americanca Taylor Townsend.

Vineri, 30.08.2019, 00:05
Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan, pe tabloul principal la BRD Bucharest Open 2019

Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan, pe tabloul principal la BRD Bucharest Open 2019

Jucătoarele Sorana Cîrstea, locul 77 WTA, Irina Begu, locul 116 WTA, şi Ana Bogdan, locul 134 WTA, au fost direct acceptate pe tabloul principal al BRD Bucharest Open 2019, au anunţat organizatorii. Nu s-au înscris la această competiţie jucătoarele române clasate cel mai bine, Simona Halep, locul 8 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 42 WTA.

Marti, 18.06.2019, 13:22
Jucătoarea de tenis, șocată după accidentarea adversarei sale de la Wimbledon: "Nu am văzut așa ceva decât în filme! Spunea: Sorana, ajută-mă, te rog!"

Jucătoarea de tenis, șocată după accidentarea adversarei sale de la Wimbledon: "Nu am văzut așa ceva decât în filme! Spunea: Sorana, ajută-mă, te rog!"

Sorana Cîrstea a vorbit pentru prima oară la conferința de presă despre momentele teribile prin care a trecut adversara sa, Mattek-Sands, la Wimbledon.

Joi, 06.07.2017, 22:59
Moment ȘOCANT la Wimbledon! Bethanie Mattek-Sands, adversara Soranei, s-a accidentat grav în timpul meciului! Sorana a început să plângă, iar sportiva a fost scoasă pe targă din teren

Moment ȘOCANT la Wimbledon! Bethanie Mattek-Sands, adversara Soranei, s-a accidentat grav în timpul meciului! Sorana a început să plângă, iar sportiva a fost scoasă pe targă din teren

Au fost momente de groază la Wimbledon, în timpul partidei de tenis desfășurată între Sorana Cîrstea și Bethanie Mattek-Sands (locul 103 WTA). Potrivit gsp.ro, meciul a fost oprit în primul game al setului decisiv, 4-6, 7-6(4), după ce jucătoarea americană s-a accidentat grav și n-a mai putut continua partida.

Joi, 06.07.2017, 19:21
Sorana Cîrstea, în TOP 60, după dueul cu Muguruza! Ultima româncă rămasă în concurs a fost eliminată. Ce sumă va încasa, după participarea la Australian Open

Sorana Cîrstea, în TOP 60, după dueul cu Muguruza! Ultima româncă rămasă în concurs a fost eliminată. Ce sumă va încasa, după participarea la Australian Open

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 78 WTA, a fost eliminată, astăzi, de spaniola Garbine Muguruza, numărul 7 mondial şi favorită 7, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Duminica, 22.01.2017, 14:07
Simona Halep a dat lovitura: A devenit cel mai bine plătit sportiv român al momentului

Simona Halep a dat lovitura: A devenit cel mai bine plătit sportiv român al momentului

Simona Halep a semnat un contract cu o celebră companie germană de echipament sportiv. Tenismena a devenit, astfel, sportivul român cu cel mai valoros contract de sponsorizare.

Miercuri, 16.04.2014, 11:01
Simona Halep şi Sorana Cârstea, capi de serie la Indian Wells

Simona Halep şi Sorana Cârstea, capi de serie la Indian Wells

Româncele sunt bine plasate pe tabloul principal al turneului WTA de la Indian Wells, din California. Monica Niculescu şi Alexandra Cadanţu vor juca din primul tur, în vreme ce Simona Halep şi Sorana Cârstea mai au până intră în concurs

Miercuri, 05.03.2014, 08:50
Mici campioni, față în față cu idolii. Sorana Cârstea, Horia Tecău și Simona Halep au jucat tenis cu juniorii

Mici campioni, față în față cu idolii. Sorana Cârstea, Horia Tecău și Simona Halep au jucat tenis cu juniorii

Moş Nicolae a fost darnic cu copii din Constanţa. Pe lângă dulciuri şi jucării le+a adus celor mici trei vedete ale tenisului mondial. Sorana Cârstea, Horia Tecău şi Simona Halep au jucat tenis cu juniorii. La final, au dat autografe şi s-au...

Sambata, 07.12.2013, 18:30
Tenismena Sorana Cârstea, lacrimi după finală

Tenismena Sorana Cârstea, lacrimi după finală

Tenismena Sorana Cârstea i-a cucerit pe canadieni. Românca a izbucnit în lacrimi după finala turneului de la Toronto unde a pierdut în fata Serenei Williams cu 6-2, 6-0. Cârstea a mulţumit echipei, dar şi adversarei sale. Spectatorii de pe...

Luni, 12.08.2013, 14:48
Sorana Carstea o va intalni pe Serena Williams in turul 3 la Roland Garros.

Sorana Carstea o va intalni pe Serena Williams in turul 3 la Roland Garros.

Sorana Carstea a ajuns in turul 3 la Roland Garros. Are nevoie de meciul perfect insa pentru a se califica mai departe pentru ca va intalni liderul mondial, pe Serena Williams. Horia Tecau a debutat si el cu o victorie la dublu masculin.

Joi, 30.05.2013, 07:52
Au lasat rachetele de tenis pentru haine de motociclisti: Sorana Carstea si Monica Niculescu bikerite

Au lasat rachetele de tenis pentru haine de motociclisti: Sorana Carstea si Monica Niculescu bikerite

Sorana Carstea si Monica Niculescu au participat la petrecerea jucatoarelor de la Linz. Evenimentul a a avut ca tema motocicletele, iar romancele s-au conformat.

Miercuri, 10.10.2012, 13:35
Sorana Carstea e a 30-a jucatoare de tenis din lume

Sorana Carstea e a 30-a jucatoare de tenis din lume

Sorana e cel mai bine clasata romanca din clasamentul WTA. Romania mai are doua jucatoare in primele 50 ale lumii. Monica Niculescu e pe locul 46, iar Simona Halep pe 49. Liderul ierarhiei este Azarenka din Belarus. Sarapova e pe 2. Irina Begu si...

Marti, 18.09.2012, 13:58
Sorana Carstea, in turul doi la Indian Wells

Sorana Carstea, in turul doi la Indian Wells

Romanca a trecut in primul tur de Iveta Benesova in trei seturi.

Joi, 08.03.2012, 00:00
Sorana Carstea, calificata in sferturile turneului WTA de la Pattaya

Sorana Carstea, calificata in sferturile turneului WTA de la Pattaya

Sorana Carstea a reusit calificarea in sferturile turneului WTA de la Pattaya, dupa ce a trecut de japoneza Misaki Doi in doua seturi, scor 6-2, 6-2.

Miercuri, 08.02.2012, 00:00
Sorana Carstea s-a calificat in turul 3 la Melbourne

Sorana Carstea s-a calificat in turul 3 la Melbourne

Jucatoarea romana de tenis Sorana Carstea a castigat si meciul din turul 2 la Melbourne sustinut contra polonezei Urszula Radwanska (1-6, 6-2, 6-3).

Joi, 19.01.2012, 00:00
Sorana Cirstea eliminata in primul tur la Poitiers

Sorana Cirstea eliminata in primul tur la Poitiers

Jucatoarea de tenis Sorana Cirstea, cap de serie numarul 7, a fost eliminata in primul tur al turneului ITF de la Poitiers (Franta), dotat cu premii in valoare totala de 100.000 de dolari. Cirstea a fost invinsa in runda inaugurala de poloneza Magda Linette, scor 4-6, 6-3, 6-2.

Miercuri, 26.10.2011, 00:00
Sorana Carstea, sexy si rea

Sorana Carstea, sexy si rea

Sorana Carstea se pregateste pentru Wimbledon cu lovituri de kickboxing. Jucatoarea de tenis a postat pe pagina personala de facebook un filmulet cu un antrenament special.

Joi, 16.06.2011, 20:27
VIDEO! Vezi cat de sexy se antreneaza Sorana Carstea!

VIDEO! Vezi cat de sexy se antreneaza Sorana Carstea!

Sorana Carstea face spectacol atat pe terenul de tenis, cat mai ales in spatele lui, adica in timpul indelungilor ore petrecute la sala de antrenament.

Joi, 16.06.2011, 00:00
Alexandra Dulgheru si Sorana Carstea, calificate in turul 2 la Roland Garros

Alexandra Dulgheru si Sorana Carstea, calificate in turul 2 la Roland Garros

Dupa Simona Halep, Irina Begu si Edina Gallovits, Romania va avea inca doua reprezentante in turul 2 la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Alexandra Dulgheru si Sorana Carstea s-au calificat marti in runda secunda al concursului din Paris, in timp ce Monica Niculescu a fost eliminata.

Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Sorana Cirstea s-a calificat in sferturile de finala la Cagnes-Sur-Mer

Sorana Cirstea s-a calificat in sferturile de finala la Cagnes-Sur-Mer

Sorana Cirstea s-a calificat miercuri in sferturile de finala la Cagnes-Sur-Mer(Franta), dotat cu premii in valoare totala de 100.000 de dolari, informeaza site-ul itftennis.com, citat de Mediafax.

Joi, 05.05.2011, 00:00
Acapulco: Sorana Carstea, calificata in turul doi. Adrian Ungur, eliminat

Acapulco: Sorana Carstea, calificata in turul doi. Adrian Ungur, eliminat

Sorana Carstea s-a calificat in turul doi al turneului WTA de la Acapulco, dupa ce a invins-o pe austriaca Patricia Mayr in doua seturi, 6-2, 6-4. In faza urmatoare a concursului dotat cu premii in valoare totala de 220.000 de dolari, Sorana ar putea sa o infrunte pe Simona Halep, cap de serie numarul 5, daca aceasta va trece de Laura Pous-Tios, din Spania.

Marti, 22.02.2011, 00:00
Alexandra Dulgheru a coborat pe locul 29 in clasamentul WTA

Alexandra Dulgheru a coborat pe locul 29 in clasamentul WTA

Alexandra Dulgheru a coborat un loc in clasamentul WTA, dar ramane cea mai bine clasata jucatoare romanca de tenis.

Luni, 02.08.2010, 00:00
Frumoasele din tenis

Frumoasele din tenis

Maria Sharapova a fost atractia petrecerii date inaintea turneului de la Wimbledon. Ana Ivanovic si Serena Wiliams au fost si ele in centrul atentiei la receptia de la Londra.

Vineri, 18.06.2010, 20:25
Roland Garros: Sorana Carstea, eliminata in turul 1

Roland Garros: Sorana Carstea, eliminata in turul 1

Jucatoarea de tenis romanca Sorana Carstea a fost eliminata duminica in turul 1 al turneului de Mare Slem de la Roland Garros, care a debutat in capitala Frantei.

Duminica, 23.05.2010, 00:00

Ultimele știri

x