Antena Căutare

Bianca Andreescu nu va evolua la simplu în întâlnirea Elveţia-Canada din FedCup

Jucătoarea de tenis Bianca Andreescu, locul 6 WTA, nu a fost nominalizată de căpitanul nejucător al echipei Canadei, Heidi El Tabakh, pentru meciurile de simplu din cadrul întâlnirii cu Eleveţia.

Andreescu a fost nominalizată însă pentru partida de dublu, alături de Gabriela Drabowski.

Jucătoarea de origine română s-a accidentat la genunchiul stâng la Turneul Campioanelor din octombrie 2019 şi nu a mai evoluat de atunci, ratând Australian Open.

Ea a fost convocată în lotul Canadei care s-a deplasat la Biel, în Elveţia.

Pentru Canada, la simplu vor evolua Leylah Fernandez, locul 185 WTA, şi Eugenie Bouchard, fostă numărul 5 mondial, ajunsă acum pe locul 267 WTA. Belinda Bencic, locul 5 WTA, este liderul Elveţiei, iar Jil Teichmann, locul 68 WTA, este a doua jucătoare de simplu.

Vineri, primul meci al întâlnirii este Teichmann - Fernandez, urmat de Bencic - Bouchard.

La dublu, elveţienii mizează pe echipa Viktorija Golubic / Stefanie Voegele.

Câştigătoarea acestei întâlniri va participa la faza finală a FedCup de la Budapesta, 14-19 aprilie.

Bianca Andreescu ar urma să revină în circuitul WTA la Dubai, turneu programat între 17 şi 22 februarie.

Sursa : news.ro

Gabriela Ruse: Sper să producem o surpriză acasă. Nu am presiune, pe hârtie Rusia e favorită... Bilete cu preţuri între 20 şi 135 de lei la derbiul Dinamo - FCSB...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x