Antena Căutare

Cei trei finalişti au vorbit acasă, prin telefon, cu familiile lor! Soția lui Sorin Brotnei, declarație neașteptată: ”Mi-e dor să te răsfăț, mi-e dor să te iubesc!”

Sorin Brotnei, Silviu Geandră și Mircea Zamfir sunt cei trei finaliști de la ”Ultimul Trib”, iar înainte de a începe primul joc din finală, aceștia au primit o veste bună.

Sorin Brotnei, Silviu Geandră și Mircea Zamfir sunt cei trei finaliști de la ”Ultimul Trib”, iar înainte de a începe primul joc din finală, aceștia au primit o veste bună.

Astfel, pentru a-și încărca bateriile înainte de a pleca în cursa pentru marele premiu, aceștia au avut voie să sune acasă și să vorbească cu familiile lor.

”M-așteptam să nu răspunzi. Ce mare s-a făcut, frate. Uite ce râde. Ultima oară avea patru luni. Vă iubesc mult de tot.”, a spus Mircea care și-a sunat soția pentru a-i spune că a intrat în finală.

De asemenea, și Sorin a vorbit cu soția lui și i-a făcut o declarație emoționantă de iubire.

”Iubire, te-am sunat să-ți spun că sunt în finală, în cei trei finaliști.”, i-a spus Sorin soției sale care nu s-a putut abține și i-a făcut o mărturisire inedită: ”Mi-e dor de tine, mi-e dor să te pup, să te strâng în brațe, să te răsfăț, să te iubesc. Off.”, a spus ea.

De asemenea, și Mircea Zamfir și-a sunat partenera de viață care a fost extrem de emoționată.

”Nu plânge că mă faci și pe mine. Sunt în primii trei, mâine am finala mică.”, i-a spus Silviu partenerei lui, iar aceasta nu s-a arătat deloc surprinsă: ”Nu am nicio surpriză. Știu ce am lăsat acolo. Nu te-am mai văzut de atâta timp.”, a spus Silviu.

Ce a însemnat competiția ”Ultimul Trib” pentru Daniel Chiriță: ”Nu credeam că o să ajung aici! Au fost probe în care m-a... Silviu Geandră, eliminat de la ”Ultimul Trib”, după o probă dificilă! Sorin Brotnei și Mircea Zamfir sunt în Marea Final...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x