Antena Căutare

Halep - Kasatkina, în turul II la Wuhan! Zi cu surprize de proporții în China: trei favorite la trofeu, eliminate în manșa inaugurală

Simona Halep, locul 2 mondial, o va înfrunta pe rusoaia Daria Kasatkina, în turul secund al turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan, dotat cu premii total de peste 2,5 milioane de dolari.

Dacă Simona a avut un tur liber, rusoaica, locul 31 WTA, a jucat în primul tur cu americanca Alison Riske (51 WTA), de care a trecut în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-3, după un meci care a durat o oră şi 51 de minute.

Halep are procentaj de 100% cu Daria Kasatkina în circuitul WTA, după victoriile obținute în 2016 la Miami (6-3, 7-5) și în acest an la Roland Garros (6-0, 7-5).

Dacă va trece de Kasatkina, Halep va juca în ”optimi” cu învingătoarea meciului Lauren Davis (43 WTA) - Ekaterina Makarova (35 WTA).

Tot azi, la Wuhan, am asistat la trei surprize uriașe. Câștigătoarea de la US Open și finalista de la Grand Slam-ul american, Sloane Stephens și Madison Keys, au fost eliminate în turul I de Qiang Wang, respectiv Varvara Lepchenko. Eliminată a fost și Angelique Kerber, cea care a pierdut în trei seturi cu Caroline Garcia.

Programul româncelor de la Wuhan:

Azi, de la 14:15: Monica Niculescu (65 WTA) - Kiki Bertens (30 WTA)

Mâine, ora 6:00: Sorana Cîrstea (46 WTA) - Qiang Wang (55 WTA)

Mâine, ora 6:00: Simona Halep (2 WTA) - Daria Kasatkina (31 WTA)

Război la PSG: Cavani a refuzat un milion de euro. ”Rămân regele penaltyurilor”. Neymar s-a supărat, s-a dat lovit și a ... OFICIAL! Cadou special pentru Lucian Filip. Mijlocașul a semnat prelungirea cu FCSB până în sezonul 2020-2021!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x