Antena Căutare

Lovitură totală dată de Mircea Lucescu! Ce a reuşit să facă la naţionala Turciei de i-a impresionat pe fani

Selecţionerul naţionalei Turciei, Mircea Lucescu, l-a convins pe mijlocaşul formaţiei FC Barcelona, Arda Turan, să revină la prima reprezentativă, a anunţat, vineri, L'Equipe.

"Am vrut să ştiu dacă noul selecţioner consideră necesar ca eu să revin. Sunt onorat, ca întotdeauna, să port tricoul echipei naţionale. Vreau să fiu alături de prietenii mei la meciuri", a declarat Arda Turan.

Arda Turan, în vârstă de 30 de ani, şi-a anunţat retragerea din naţionala Turciei la 6 iunie, după ce Fatih Terim l-a exclus din lot la meciul cu Kosovo. Terim a luat decizia deoarece jucătorul a agresat fizic şi verbal un jurnalist.

Arda Turan l-a insultat în mai multe rânduri pe Bilal Mese, un jurnalist sportiv cunoscut, iar apoi l-a strâns de gât, în avionul care aducea echipa din Macedonia. Alţi jurnalişti au intervenit pentru a calma spiritele.

Jucătorul Barcelonei îi reproşa acestui jurnalist articolele scrise în cotidianul Milliyet în timpul Euro 2016, în care se arăta că Arda Turan a avut o altercaţie cu selecţionerul Fatih Terim, referitoare la împărţirea primelor între jucători. "Cine ţi-a dat voie să urci la bord? De la cine am cerşit bani?", i-ar fi spus Turan jurnalistului.

Mircea Lucescu a fost în această săptămână la Barcelona pentru a-l convinge pe Arda Turan să revină la naţionala Turciei.

Transfer spectaculos reuşit de Sporting Lisabona! Adversara FCSB-ului din Liga Campionilor cumpără de la Inter... Isco şi-a prelungit contractul cu Real Madrid! Clauză de 700 de milioane de euro...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x