Antena Căutare

Una dintre membrele trupei Spice Girls a ajuns de urgență la spital: “încerc să stau cuminte să-mi vindec şi coastele rupte.” Ce s-a întâmplat

Tocmai când anunțase că se va reuni cu celelalte trei membre ale trupei Spice Girls, Mel B a fost supusaunei intervenţii chirurgicale de trei ore după ce şi-a rupt mâna dreaptă, în urma unui accident în care artista şi-a fracturat şi două coaste, informează DPA.

Mel B a postat în mediul online o fotografie în care apare cu mâna rănită. Ea a dezvăluit, printr-o postare de pe Instagram, că a trecut printr-o operaţie de trei ore pentru ca medicii să-i poată trata rănile suferite la nivelul braţului drept.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Artista a povestit şi că are două coaste rupte, fără, însă, a motiva în vreun fel rănile. Mel B nu a dezvăluit cauza acestor răni, iar fanii bănuiesc că artista ar fi avut de-a face cu fostul ei soţ, Stephan Belafonte, despre care se ştie că e violent şi că a mai fost agresiv cu ea.

"Braţul / mâna mea dreapta este în întregime cusut şi încerc să stau cuminte să-mi vindec şi coastele rupte", a scris ea în mesajul postat online.

Câteva ore mai târziu, artista în vârstă de 43 de ani a postat un GIF în care poate fi văzută în camera de spital alături de colegele de trupă Geri Horner, Emma Bunton şi Melanie Chisholm.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cele patru membre Spice Girls au planificat un turneu de reuniune anul viitor, din care Victoria Beckham va lipsi

O celebră cântăreață nu poate sta departe de substanțele interzise: "Mama mea m-a convins să mă reapuc"... Irina Loghin a făcut dezvăluiri uluitoare despre viața ei! Prin ce greutăți a trecut artista. „A fost înfiorător”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x