Antena Căutare

Sursele regenerabile ar putea reduce impactul producţiei de energie asupra sănătăţii cu 80%

Experţii cred că, până la jumătatea acestui secol, impactul negativ asupra sănătăţii oamenilor al producerii de energie va fi redus cu 80% prin trecerea la surse regenerabile.

Tratatul pentru climă de la Paris prevede reducerea emisiilor de carbon cu scopul de a scădea temperatura medie globală cu 2 grade Celsius. Însă, cu excepţia câtorva ţări care au anunţat că vor să ajungă la 0 emisii până în 2020, puţine naţiuni au luat măsuri concrete în acest sens.

Producţia contribuie cu 40% din poluarea cu carbon realizată de toate activităţile din zona de energie la nivel global.

Experţii de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam au realizat un studiu folosind modelele climatice şi de eficienţă energetică pentru a stabili trei posibile scenarii pentru scăderea sau eliminarea poluării din sectorul energetic.

În calcul a fost inclus indexul de sănătate a oamenilor, în paralel cu analiza nivelului total de emisii ale unei centrale de energie pe întreaga durată a folosirii acesteia.

În scenariul în care cea mai mare parte a emisiilor de carbon sunt eliminate prin trecerea la sursele regenerabile de energie până în 2050, impactul negativ al producerii energiei asupra sănătăţii oamenilor se reduce cu 80%.

Sănătatea omului este principalul câştigător al reducerii poluării, spune liderul echipei de cercetare, Gunnar Luderer.

Organizatia Mondiala a Sanatatii estimează că 4,2 milioane de oameni mor prematur în fiecare an din cauza poluării aerului.

Sursa : news.ro

Alertă de epidemie în România? Medicii avertizează că s-a înregistrat deja primul deces!... Cum să te menții în formă iarna...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x