Antena Căutare

Ziua Îndrăgostiților. Idei de cadouri pentru el

Luna februarie este luna iubirii. Nu înseamnă că doar atunci putem să ne declarăm iubirea pentru parteneri, insa este un prilej pentru a face o surpriza iubitei sau iubitului. Gasiti aici câteva idei de cadouri pentru ea, iar acum se cuvine sa acordam atentie si domnilor. Care sunt darurile cu care nu veti da greș.

Luna februarie este luna iubirii. Nu înseamnă că doar atunci putem să ne declarăm iubirea pentru parteneri, însă este un prilej pentru a face o surpriză iubitei sau iubitului. Găsiți aici câteva idei de cadouri pentru ea, iar acum se cuvine să acordăm atenție și domnilor. Care sunt darurile cu care nu veți da greș.

Ziua Îndrăgostiților se apropie și toate cuplurile de pe glob o vor sărbători, fiecare în felul lui. Fie că acordăm multă atenție acestui eveniment, investind sume mari, fie că vom alege să sărbătorim românește de Dragobete, pe 24 februarie, sau pe 14 februarie de Sfântul Valentin, este ocazia perfectă pentru a-l face fericit pe cel de lângă noi.

Parfum de Ziua Îndrăgostiților

Ca și în cazul femeilor, parfumul este una dintre cărțile de vizită ale unui bărbat. El trebuie să reflecte personalitatea lui. Trebuie să ai grijă aici, să știi exact ce parfum îi place pentru a nu da greș sau, cel puțin, să îi cunoști preferințele.

Articolul continuă după reclamă

Accesorii de Ziua Îndrăgostiților

Cel mai comun accesoriu pe care un bărbat și l-ar putea dori este un portofel. Reprezentanții sexului puternic nu sunt foarte atenți la detalii și pot neglija să își cumpere anumite obiecte necesare precum portofele, butoni pentru cămașă sau cravate, pentru cei eleganți. De ce să nu îl scapi de o grijă?

Articole sportive de Ziua Îndrăgostiților

Foarte rar se întâmplă ca un bărbat să nu fie pasionat de un sport. Îi poți achiziționa obiecte vestimentare sau accesorii pe care să le îmbrace când face sport. Chiar și dacă nu este un tip sportiv, un obiect vestimentar comod sigur îi va plăcea.

În cele din urmă, nu uitați că cel mai frumos cadou pentru bărbatul vostru sunteți chiar voi. Așa că fiți frumoase și surprindeți-l!

Ziua Îndrăgostiților este asociată cu numele Sfântului Valentin din Roma, care a fost trimis la închisoare pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldaţii cărora le era interzis acest lucru. De atunci, 14 februarie este ziua în care îndrăgostiții își oferă reciproc dovezi ale iubirii lor.

Foto: Pixabay

Nu credeai că e posibil așa ceva, dar toți cei născuți în 2018 habar nu vor avea de ce lume dispare! Scenariul la care n... Ziua Îndrăgostiților. Idei de cadouri pentru ea. Nicio femeie nu poate refuza așa ceva...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x