Antena Căutare

Cinci motive pentru care ar trebui să vizitezi Sighișoara

Considerat unul dintre orașele-cetate cele mai importante din Europa, Sighișoara este o mărturie bine păstrată a vremurilor când așezarea era stăpânită de coloniștii sași, care au ridicat aici fortărețe de nepătruns, ziduri întărite de bastioane, turnuri și biserici fascinante. Iată câteva motive pentru care te vei îndrăgosti iremediabil de Sighișoara, bijuteria medievală a țării.

Muzeul în aer liber al României

Cetatea Sighișoarei găzduiește zeci de clădiri de patrimoniul care datează încă din secolul al-XIV-lea, fiind înconjurată chiar și astăzi de rămășițele zidurilor de apărare care protejau intrarea în oraș. Dacă ești pasionat de istorie și vrei să descoperi bijuterii medievale, trebuie neapărat să vizitezi acest oraș aflat în patrimoniul mondial UNESCO.

Pătrunde în spiritul cavalerilor și al domnițelor

De-a lungul anului în Sighișoara au loc tot felul de evenimente și festivaluri culturale, printre cele mai interesante este cel dedicat Sighișoarei Medievale, desfășurat pe străzile pietruite ale vechii cetăți. Zeci de domnițe și cavaleri îmbracă straie de poveste și încântă turiștii prin reprezentațiile teatrale, spectacolele de muzică și dansuri, sau prin prezentările de obiceiuri specifice perioadei când Sighișoara era sub influența germană.

În Sighișoara s-a născut cel mai aprig domnitor, Vlad Țepeș

Casa Dracula este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș, aici s-a născut și a crescut o bună parte a copilăriei sale, domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș. Vei putea observa emblemele și blazoanele Ordinului Dragonului, din care făcea parte Dinastia Drăculeștilor, aflate pe peretele central, dar și câteva simboluri care certifică că aici a locuit Țepeș Domnul.

Edificii de cult importante

Orașul impresionează prin numărul mare de biserici în stil gotic pe care le găzduiește, parte din patrimoniul național. Cea mai importantă dintre ele este Biserica din Deal, aflată pe cea mai înaltă culme care în perioada săsească era înconjurată de ziduri fortificate, iar în imediata apropiere se află și Școala din Deal. Vei putea ajunge la acestea urcând cele circa 175 de scări. În trecut Scara Acoperită număra mai bine de 300 de trepte, însă de-a lungul anilor a suferit mai multe modificări, iar numărul acestora s-a redus la aproape jumătate.

Delicii tradiționale

Unul dintre cele mai importante motive pentru care trebuie să vizitezi Sighișoara, este bucătăria. Bazată de rețetele medievale păstrate din străbuni și puternic influențate de sași, gastronomia orașului atrage turiștii din toate colțurile lumii, precum un magnet. Nu rata delicioasa tocăniță din carne de căprioară, ciorba de fasole cu slană în pită, supa de conopidă cu smântână și iuțeală făcută în casă, sau deliciosul tort de morcovi, alături de vinul roșu, ori palincă de prune.

De Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul - Sighisoara. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com

Excursii inspirate în Rhodos... Cele mai spectaculoase zone de coastă din Corfu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x