Antena Căutare

HAHAA! Care este ciudățenia ta? Dani: "Eu vin foarte aproape de omul cu care vorbesc". Oprișan: "Eu ani buni am crezut că mă numesc Doamne, Dumnezeule!"

Răzvan Simion, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a aflat care este ciudățenia lui Dani Oți. Și pentru că a fost rost de glume, discuția a continuat cu Amalia, Flavia, Vlăduț și Oprișan.

Răzvan Simion, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a aflat care este ciudățenia lui Dani Oți. Și pentru că a fost rost de glume, discuția a continuat cu Amalia, Flavia, Vlăduț și Oprișan.

Ce-am aflat? Ohooo, păi ce-am aflat. Amalia, pe vremuri, își folosea ambele mâini pentru orice, Vlăduț vorbea în păsărească și chiar a făcut o demonstrație, Flavia se considera (și încă se consideră, deși n-am înțeles ciudățenia) cool, iar Oprișan a crezut, până pe la șapte ani, că numele său e "Doamne, Dumnezeule".

Și Răzvan ne-a dezvăluit ciudățenia lui, cică și-ar fi dorit să facă parte dintr-o minoritate. Și-a dat seama repede că nu sună tocmai bine, dar n-a mai contat. Râsetele s-au declanșat oricum!

"Mă cam dezintegrez!" Imagini şocante cu Uşeriu! Tibi are corpul umflat, dar nu renunță: Vrea să cucerească Ce... Ce-ai, măă? Aș ceva nu există: Dani și-a schimbat look-ul și și-a făcut bucle "Ai greșit freza, băiatu' meu!"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x