Antena Căutare

Exporturile Germaniei şi-au revenit în luna mai, dar nu au recuperat scăderea din aprilie

Datele publicate luni de Biroul Federal de Statistică arată că exporturile au urcat cu 1,12% în luna mai, depăşind avansul de 0,5% anticipat de analiştii intervievaţi de Reuters. În aprilie, exporturile au scăzut cu 3,4%.

Exporturile Germaniei au crescut peste aşteptări în luna mai, dar insuficient pentru a recupera integral declinul consemnat în aprilie, pe fondul încetinirii activităţilor economice provocată de conflictele comerciale care au la nivel mondial şi al viitoarei retrageri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Datele publicate luni de Biroul Federal de Statistică arată că exporturile au urcat cu 1,12% în luna mai, depăşind avansul de 0,5% anticipat de analiştii intervievaţi de Reuters. În aprilie, exporturile au scăzut cu 3,4%.

Importurile au scăzut cu 0,5% în luna mai. În consecinţă, excedentul comercial s-a apreciat la 18,7 miliarde de euro, de la 16,9 miliarde de euro în luna precedentă.

Date statistice separate arată că producţia industrială a urcat cu 0,3% în luna mai, comparativ cu luna anterioară, sub ritmul de 0,4% prognozat de analişti.

Sursa : news.ro

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna mai cu 14,7%... Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,18%, dar ROBOR la 6 luni a crescut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x