Antena Căutare

Unul din doi clienti interesati de o locuinta dispune de maximum 60.000 €

Portretul cumparatorului din rezidential: angajat in sectorul privat, cu buget de ,,Prima casa” si varsta intre 30 si 55 de ani. 8% din romani ar plati intre 100.000 si 150.000 de euro pentru o noua proprietate.

Scumpirile in sectorul rezidential vor intarzia sa apara in acest an, iar multi dintre dezvoltatorii cu portofolii importante de proiecte cred ca situatia se va perpetua si in 2012.

Parerile acestora se pot acum sprijini pe un sondaj de opinie realizat de RealTime pe un esantion de 10.500 de persoane intervievate in Bucuresti, care au completat formulare in intervalul octombrie 2010-martie 2011. Potrivit sondajului, aproximativ 98% din cumparatori isi realizeaza selectia unei locuinte dupa buget.

Totodata, aproape jumatate din cei care si-au exprimat intentia de a cumpara o locuinta in Bucuresti mizeaza pe un buget de pana la 60.000 de euro. Asa cum mai rezulta din studiu, cumparatorul de aparta­mente din piata bucuresteana este casatorit, are intre 30 si 55 de ani, 1-2 copii, lucreaza fie intr-o companie multinationala, are propria companie sau este bugetar.

Nevoile sale sunt legate de mijloacele de transport in comun, in special metrou, trebuie sa fie aproape de scoala, gradinita si parc, isi doreste un apartament cat mai nou si cu o suprafata utila care poate fi utilizata eficient, la costuri mici de intretinere.

Bugetul nu este insa singurul criteriu cu „greutate" in decizia de achizitie a unei „case". Daca imobilul coincide cu bugetul disponibil, clientul se uita la suprafetele disponibile si impartirea camerelor, apoi este atent la mijloacele de transport in comun existente in zona si institutii de invatamant. Abia apoi se intereseaza de anul in care a fost dat in folosinta imobilul, backgroundul dezvoltatorului (daca e cazul), existenta unui parc in zona sau a unui centru comercial.

Bugetul sau nu depaseste 80.000-90.000 de euro, deoarece are un venit pe familie de 1.200-1.800 de euro. Totodata, acest client este afectat de recesiunea economica ce a avut ca efect scaderea puterii sale de cumparare si este influentat de instabilitatea mediului politic si administrativ.

Media, guvernul si bancile

Influenta media, deciziile guver­na­mentale si politica de creditare sunt trei factori esentiali in decizia de achizitie a unei locuinte. „Este foarte clar ca exista cerere de locuinte in piata, problema este una de evaluare a momentului optim in care sa fie realizata achizitia.

Alegerea acestui moment depinde de dorinta de a cumpara o locuinta la pretul cel mai mic si teama privind pierderea locului de munca sau scaderea veniturilor", crede Ion Catutoiu, direc­torul RealTime, compania care a analizat chestionarele. Abia odata cu relansarea economica si confirmarea regasita in cresterea veniturilor vom asista la marirea numarului de tranzactii imo­biliare, adauga Catutoiu.

Doar 4,7% au cumparat deja o locuinta


Potrivit sondajului, 6.547 de clienti, reprezentand 62% din totalul celor inter­vie­vati in ultimele sase luni, sunt inte­re­sati de achizitia unui apartament.

To­tusi, nu toti se pot incadra ca buget si nevoi pe stocul de locuinte existent in acest moment. Astfel, doar 1.500 de clien­ti (14,5%) sunt in masura sa acceseze la preturile curente si sa cumpere in urmatoarele doua-trei luni. Totodata, 4,7% din subiecti, adica 497, au cumparat deja o locuinta.

Interesul, in functie de varsta

Varsta a 69% din cei interesati sa cumpere o locuinta este intre 30 si 55 de ani. Interesul tinerilor de pana in 25 de ani este, in general, unul informativ. „Pentru acestia nu identificam nevoi imediate care sa impuna achizitia unei locuinte", se arata in raportul citat. Totodata, persoanele de peste 55 de ani realizeaza foarte putine achizitii in nume propriu, de cele mai multe ori acestia cumparand pentru copii.

Avans mai mic de 10.000 de euro


Mare parte din rezultatele sondajului amintit sunt reluate in studiul realizat de portalul imobiliare.ro, care a avut aproximativ 260 de repondenti in perioada 3 ianuarie-2 martie 2011.

Potrivit acestuia, peste jumatate din repondenti ar fi de acord sa achite pentru o locuinta intre 35.000 si 80.000 de euro, in timp ce 16% din cei chestionati au declarat ca ar plati intre 80.000 si 100.000 de euro, iar un procent similar ar plati o suma mai mica de 35.000 de euro.

Doar 8% din repondenti ar plati intre 100.000 si 150.000 de euro, iar procentul celor care ar plati intre 150.000 si 200.000 de euro este de 3%. Legat de avansul pe care ar fi dispusi sa-l plateasca pentru o locuinta, 49% din persoanele chestionate au declarat ca pot plati sub 10.000 de euro.

Sursa: Financiarul

INS: Aproape doua treimi dintre salariati castiga sub 1.500 lei brut... FMI: China va deveni cea mai mare putere economica a lumii in 2016...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam Sambata, 01.06.2024, 15:04
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x