Antena Căutare

Alertă! Avioane rusești INTERCEPTATE în Turcia!

Două avioane de vânătoare F-16 ale forțelor aeriene turce au interceptat sâmbătă un avion de luptă rusesc, care încălcase spațiul aerian al Turciei la frontiera cu Siria în sud-est, obligându-l să se retragă

Două avioane de vânătoare F-16 ale forțelor aeriene turce au interceptat sâmbătă un avion de luptă rusesc, care încălcase spațiul aerian al Turciei la frontiera cu Siria în sud-est, obligându-l să se retragă.

Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost convocat de autoritățile turce pentru a i se prezenta un 'protest ferm', a subliniat un comunicat al diplomației turce. Turcia a cerut Rusiei să evite repetarea unor astfel de încălcări sau va fi 'responsabilă pentru orice incident nedorit care poate să apară'.

Ministrul de externe turc, Feridun Sinirlioglu, a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, precum și cu principalii parteneri ai Turciei din cadrul NATO, conform aceluiași comunicat.

Rusia a lansat atacuri aeriene la 30 septembrie în Siria, însă Occidentul acuză Moscova că vizează grupările de opoziție față de președintele sirian Bashar al-Assad, relatează Reuters. Moscova susține în schimb că bombardează poziții ale jihadiștilor grupării Statul Islamic și ale altor grupări extremiste.

Premiul Nobel pentru MEDICINĂ 2015: William C. Campbell, Satoshi Ōmura şi Youyou Tu... A început invazia! 150.000 de soldați pentru distrugerea Statului Islamic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x