ATENTAT PARIS: Cine este autorul atacului armat de pe Champs Elysee. Gruparea Stat Islamic revendică acțiunea

 

Un bărbat în vârstă de 39 de ani este autorul atacului armat de pe Champs Elysee, soldat cu moartea unui polițist. Acesta se afla în atenția autorităților, fiind suspectat că s-a radicalizat

Procurorul Parisului Francois Molins a afirmat, la scurt timp după atacul armat, că suspectul “a fost identificat”. Numele acestuia nu a fost însă dat publicității, deoarece autoritățile desfășurau mai multe raiduri pentru a stabili dacă acesta a avut vreun complice.

Potrivit presei franceze, atacatorul de pe Champs Elysee a fost închis, la începutul anilor 2000, pentru că a tras asupra unui polițist. Recent, acesta a ajuns în atenția serviciilor secrete drept un potențial islamist. Nu este clar, însă, unde și cum s-a radicalizat bărbatul.

Atacul armat de pe Champs Elysee s-a soldat cu moartea unui polițist, cu rănirea altor doi. Totodată, atacatorul a fost ucis de ofițeri de poliție.

Atacul a fost revendicat de Statul Islamic, care a anunțat, prin intermediul agenției sale de presă, că atacul a fost comis de un bărbat cu pseudonimul Abu Yusuf al-Beljiki, care indică faptul că acesta era belgian sau că a locuit în Belgia.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti