- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Boris Johnson a reafirmat luni că nu va cere o nouă amânare a Brexitului şi că Marea Britanie va ieşi din uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie, aşa cum s-a angajat, relatează Reuters.
Bruxellesul şi Londra îşi vor intensifica discuţiile, au precizat serviciile premierului britanic luni, la finalul unei întâlniri a acestuia cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.
”Liderii au decis că discuţiile urmeză să se intensifice şi că ele urmează să aibă loc în curând zilnic”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Guvernului britanic.
”S-a decis ca discuţiile să aibă loc la nivelul (negociatorului-şef UE al Brexitului) Michel Barnier şi ministrului Brexitului, iar ca preşedintele (CE Jean-Claude) Juncker şi premierul (britanic Boris Johnson) să continue să discute”, a precizat el.
Boris Johnson insistă asupra unei ieşiri a Regatului Unit din UE, în pofida unei legi prin care Camera Comunelor îl obligă să ceară o amânare cu trei luni a Brexitului, în cazul în care se dovedeşte incapabil să ajungă la un acord al Brexitului cu europenii până la 19 octombrie.
Sursa : news.ro
Johnson şi Juncker consideră ”necesară o intensificare” a discuţiilor cu privire la Brexit, anunţă Londra... Rebelii yemeniţi huthi ameninţă să lanseze noi atacuri împotriva Arabiei Saudite...