Antena Căutare

O bloggeriţă din Uzbekistan a părăsit ţara din cauza presiunilor autorităţilor

O bloggeriţă din Uzbekistan, internată anul trecut într-un centru de psihiatrie după ce a scris despre protestul unui jurnalist, a anunţat luni că a părăsit această ţară din Asia Centrală din cauza presiunilor exercitate de autorităţi, scrie AFP.

Pe pagina sa de Facebook, Shabnam Olloşkurova a indicat faptul că decizia de a părăsi ţara a fost "o măsură necesară" şi că autorităţile au încercat din nou să o interneze. "Bloggerii nu pot să-şi desfăşoare activităţile în mod liber", a adăugat bloggeriţa în vârstă de 32 de ani.

Un militant local al apărării drepturilor Omului, Abdurakhmon Tashanov, a afirmat că el şi un membru al misiunii diplomatice americane în Uzbekistan au însoţit-o pe femeie la aeroport.

Ea va merge prima dată la Kiev unde se va adresa Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi pentru a obţine statutul de refugiat, a precizat Tashanov pentru AFP.

Shabnam Olloşkurova a fost arestată în septembrie pentru că a relatat marşul de protest al unui jurnalist din Regiunea Khorezm (nord-vest) a capitalei Taşkent. Ea a fost condamnată la o scurtă pedeapsă cu închisoarea pentru "huliganism" şi pentru că a încălcat legea foarte strictă a adunărilor publice.

Potrivit ONG-ului Amnesty International, ea a fost spitalizată contra voinţei într-un centru de psihiatrie "după ce un poliţist ar fi afirmat că a avut o tentativă de sinucidere". A fost eliberată la sfârşitul lui decembrie, însă cazul ei a stârnit teama că autorităţile au putea înăspri regulile în această ţară care cunoaşte o relaxare timidă din 2016.

Această perioadă de deschidere a coincis cu sosirea la putere a preşedintelui Shavkat Mirziyoyev, care a ajuns în fruntea ţării după moartea predecesorului său, autoritarul Islam Karimov.

Dacă organizaţiile internaţionale recunosc aceste progrese, Uzbekistanul nu respectă întotdeauna, potrivit acestora, libertăţile fundamentale iar alegerile legislative s-au desfăşurat aici, în decembrie, fără candidatura niciunui partid de opoziţie.

La începutul lunii ianuarie, un fost diplomat a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru "trădare", un caz care a mobilizat deja apărătorii drepturilor omului.

Sursa : news.ro

Nu este o glumă! Într-un oraș din Italia îți poți cumpăra o casă la prețul de un euro... Instalațiile termice au creat probleme oamenilor! Un bloc a fost acoperit în întregime cu gheață - VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x