Oameni înjunghiați pe stradă, în Finlanda. Atacatorul a fost împușcat de poliție: Doi morți și șase răniți

 

Poliţia finlandeză a împuşcat un bărbat care ar fi înjunghiat mai multe persoane în oraşul finlandez Turku, transmite BBC News.

Bărbatul a fost reţinut după ce a fost împuşcat într-un picior, a precizat Poliţia. 

Două persoane au fost ucise, iar alte şase rănite la Turku, oraş aflat în sud-vestul Finalndei, la aproximativ 150 de kilometri de capitala finlandeză Helsinki, a anunţat poliţia, relatează The Associated Press.

Incidentul a avut loc în zona Pieţei Puutori, iar forţele de ordine i-au îndemnat pe locuitori să evite centrul oraşului.

Într-o imagine se poate vedea un corp întins pe asfalt, însă nu au fost confirmate în mod oficial victime.

Poliţia din sud-vestul Finlandei a anunţat pe Twitter, la ora locală 16.40 (16.40, ora României), că mai multe persoane au fost înjunghiate în centrul oraşului Turku şi i-a îndemnat pe locuitori să evite zona.

Potrivit ziarului Turun Sanomat, mai multe ambulanţe se aflau la faţa locului, iar poliţia făcea verificări în mijloace de transport în comun.

Un martor ocular, Jesse Brown, a declarat pentru BBC că a văzut poliţia împuşcând o persoană. "Oamenii fugeau şi se vorbea despre un atac cu cuţitul, posibil mai mulţi atacatori”, a spus el.

Poliţia a anunţat ulterior, pe Twitter, că sunt căutaţi "mai mulţi eventuali atacatori la Turku”.

Britanicul Lee Hills, din Sunderland, a trimis BBC o fotografie de la locul incidentului. El a fost blocat de poliţie într-un pub, la aproximativ 200 de metri de locul faptei. Alt martor, studentul Anttoni Numminen, a declarat că, în timp ce juca biliard într-un bar, a auzit focuri de armă. Oameni au început să intre în fugă în bar, a declarat el, iar ”localul a fost blocat imediat” de c[tre autorităţi. ”Primim mesaje de la familii şi prieteni potrivit cărora era vorba despre persoane cu cuţite”, a spus el.

Premierul finlandez Juha Sipila a anunţat că Guvernul monitorizează îndeaproape situaţia, în timp ce ministrul Justiţiei şi şeful poliţiei naţionale finlandeze au anunţat că se îndreaptă către oraş.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

mai multe