Antena Căutare

Peste 120 de morți în urma exploziei unei cisterne cu petrol în Pakistan

Cel puțin 123 de persoane adunate în jurul unei cisterne cu petrol care s-a răsturnat în estul Pakistanului au murit după ce aceasta a luat foc și a explodat, au anunțat duminică poliția și echipele de intervenție, citate de agențiile internaționale de presă.

Cel puțin 123 de persoane adunate în jurul unei cisterne cu petrol care s-a răsturnat în estul Pakistanului au murit după ce aceasta a luat foc și a explodat, au anunțat duminică poliția și echipele de intervenție, citate de agențiile internaționale de presă.

Tragedia s-a produs în timp ce numeroși pakistanezi se aflau pe drum pentru a-și vizita familiile cu ocazia festivităților de Eid-el-Fitr, mare sărbătoare musulmană care marchează sfârșitul lunii sacre a Ramadanului.

Cisterna s-a răsturnat în orașul Bahawalpur din cauza vitezei, după care a explodat în timp ce localnicii începuseră să adune petrolul care se scurgea din vehicul, a precizat pentru agenția DPA un oficial al poliției, Shafiq Ali.

După explozie, echipele de intervenție au găsit cel puțin 123 de cadavre, unele dintre ele fiind carbonizate până la neidentificare, a spus purtătoarea de cuvânt a serviciului local de salvare, Deeba Shahnaz.

Alte 90 de persoane primesc îngrijiri medicale în Spitalul Victoria din oraș, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Potrivit unui oficial local, peste 100 de persoane ar fi fost rănite.

Printre persoanele decedate și rănite se numără și copii, potrivit medicilor, arată Agerpres.

Smiley News: Cum se face pâinea în Pakistan

Peste 100 de carcase de vehicule carbonizate — autoturisme, minibusuri și motociclete — au rămas pe principala șosea care leagă portul Karachi, în sud, de provincia centrală Pendjab.

Potrivit poliției, cisterna transporta 40.000 de litri de carburant de la Karachi la Lahore, capitala provinciei Pendjab.

Autoritățile au anunțat că operațiunea de salvare s-a încheiat.

Premierul Nawaz Sharif și-a exprimat 'tristețea profundă' și le-a ordonat autorităților provinciale să furnizeze "tot sprijinul medical necesar răniților".

Regina Elisabeta a II-a fost reclamată la poliție! Un londonez a raportat ce făcea aceasta în mașină!... Epidemie de holeră în Yemen. Peste 200 de mii de cazuri de îmbolnăvire au fost raportate în ultimele două luni!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x