- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
O descoperire monstruoasă care n-ar fi trebuit să existe în Calea Lactee a fost detectată de către cercetători chiar în cealaltă parte a galaxiei noastre, iar acum descoperirea pune sub semnul întrebării teoriile existente despre evoluția stelelelor.
Deși s-a presupus că aceste găuri negre ar putea ajunge la o masă de până la 20 de ori mai mare decât cea a Soarelui, desceprirea unei găuri negre ”monstru”, cu o masă de aproximativ 70 de ori mai mare decât a Soarelui, i-a uimit pe specialiștii chinezi.
Găurile negre nu emit lumină, așadar astronomii trebuie să le caute pe cele care au o stea în apropierea lor.
"Găurile negre cu o astfel de masă nu trebuie să se afle în galaxia noastră, în acord cu majoritatea modelelor actuale de evoluţie a stelelor", a spus astronomul Liu Jifeng, de la Observatorul Naţional Astronomic din China, coordonator al studiului, într-un comunicat de presă.