Antena Căutare

FOTO! Această vilă abandonată, nerevendicată de nimeni, se află la câțiva kilometri de un oraș cunoscut. După ce a aparținut mai multor familii boierești, a funcționat ca spital de psihiatrie

 Eleonora Costi, o fotografă originară din Florența, a realizat o galerie foto inedită cu o vilă abandonată din secolul al XIV-lea, în prezent nerevendicată de nimeni. Istoria casei este într-adevăr una fascinantă, ca și interioarele sale care poartă amprenta timpurilor trecute.

Sfarmă-Piatră. Povestea românului care şi-a săpat, cu târnăcopul, o casă într-o stâncă. Aici „iarna e ca vara”, căci temperatura e constantă tot anul

Dacă e să ne gândim, în secolulul al XIV-lea, atunci când prima familie trăia în acest lux, în România se practica „descălecatul” și vânătoarea de zimbri. Cronicile spun că voievodul român, Dragoș, fiind la vânătoare și urmărind un zimbru, a venit din Maramureș la apa Moldovei, și plăcându-i locul, s-a așezat acolo și a populat țara cu români din Maramureș, autointitulându-se cneaz.

FOTO! Această vilă abandonată, nerevendicată de nimeni, se află la câțiva kilometri de un oraș cunoscut. După ce a aparținut mai multor familii boierești, a funcționat ca spital de psihiatrie

Edificiul italian se află la numai câțiva kilometri nord de Milano, unul dintre cele mai cunoscute și frumoase orașe ale Italiei. Artista a aflat de existența acesteia din presa locală și s-a gândit că e un loc care îi poate oferi multe cadre impresionante. Și nu s-a înșelat deloc!

FOTO! Această vilă abandonată, nerevendicată de nimeni, se află la câțiva kilometri de un oraș cunoscut. După ce a aparținut mai multor familii boierești, a funcționat ca spital de psihiatrie

Vila a aparținut inițial unei familii influente de nobili din elita milaneză, Familia Pusterla. Apoi a fost vândută unor alte familii, Cirivelli și Arconati. Anii au trecut, moștenitorii acestora au ales să se mute în alte proprietăți, deși proprietatea e fascinantă.

FOTO! Această vilă abandonată, nerevendicată de nimeni, se află la câțiva kilometri de un oraș cunoscut. După ce a aparținut mai multor familii boierești, a funcționat ca spital de psihiatrie

În secolul al XIX-lea, vila a devenit cunoscută sub numele de "Villa Napoleone", după ce Napoleon Bonaparte a folosit-o ca sediu în timpul campaniei din Italia, în încercarea de a cuceri Piemontul și Lombardia. În 1879, guvernul italian a transformat proprietatea într-una dintre cele mai mari spitale de psihiatrie din țară. Abia după 1978, când o nouă lege a cerut desfințarea ospiciilor de psihiatrie, vila a rămas nelocuită și abandonată.

FOTO! Această vilă abandonată, nerevendicată de nimeni, se află la câțiva kilometri de un oraș cunoscut. După ce a aparținut mai multor familii boierești, a funcționat ca spital de psihiatrie

Piesele clasice de mobilier, gravurile, basoreliefurile, picturile, perdelele, fotografiile și parchetul de cireș amintesc de o epocă demult apusă, atunci când eleganța era un mod de viață.

FOTO! Această vilă abandonată, nerevendicată de nimeni, se află la câțiva kilometri de un oraș cunoscut. După ce a aparținut mai multor familii boierești, a funcționat ca spital de psihiatrie

Sursă: Atlas Obscura

Sfarmă-Piatră. Povestea românului care şi-a săpat, cu târnăcopul, o casă într-o stâncă. Aici „iarna e ca vara”, căci tem... Caz senzaţional în România! Un copil operat de 15 ori pe creier a dobândit puteri paranormale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x