Antena Căutare

Miracol pentru toți creștinii! Ieslea în care s-a născut Iisus a fost descoperită! Unde se află

Moment istoric pentru creștinii din întreaga lume, după ce s-a aflat un detaliu complet neașteptat despre ieslea în care s-a născut Iisus Hristos, în urmă cu mai bine de 2.000 de ani!

Miracol pentru toți creștinii! Ieslea în care s-a născut Iisus a fost descoperită! Unde se află Galerie
Ieslea în care s-a născut Iisus a fost descoperită! Unde se află

La începutul lunii decembrie, Papa Francisc a făcut cadou orașului Betleem o bucată din lemnul despre care se crede că provine din ieslea în care s-a născut Iisus Hristos. Fragmentul de doar câțiva centimetri a fost păstrat, până nu demult, în Bierica Santa Maria Maggiore din Roma.

Bucata de lemn provenită din ieslea în care s-a născut Iisus Hristos a fost înmânată custodelui Bisericii din Betleem, care a declarat că aceasta este „o mare onoare pentru credincioşii şi pelerinii din zonă”.

Miracol pentru toți creștinii! Ieslea în care s-a născut Iisus a fost descoperită! Unde se află

Ieslea în care s-a născut Iisus a fost descoperită! Unde se află

Ieslea în care s-a născut Iisus a fost descoperită! Unde se află

Potrivit reprezentanţilor Bisericii catolice, relicva este veche de peste 2.000 de ani şi a fost trimisă la Vatican în secolul al şaptelea.

Cadoul făcut de Papa Francisc are o semnificație aparte pentru creștinii din întreaga lume, căci Beetlem este locul de naștere al Mântuitorului, iar darul vine chiar în perioada de post, înainte de Crăciun.

Testul ce a înnebunit internetul! Poți găsi câinele printre urșii polari? „Mulți abandonează, e prea greu”... Palatul Cotroceni, iluminat în portocaliu în cadrul campaniei ”We stand up for women! Orange the world to stop violence ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x