Antena Căutare

O profeție cutremurătoare revine în actualitate: „Mai sunt 12 luni şi vine urgia”

Pe 16 iunie 2014, la exact 12 luni de la adormirea întru Domnul a Părintelui Justin, coaliţia pre-ISIL (ISIS) a cucerit ultimul din şirul de oraşe asediate. După aceste cuceriri urmate de sălbatice cruzimi, a urmat proclamarea oficială a Califatului Islamic, pe 29 iunie 2014

Pe 16 iunie 2014, la exact 12 luni de la adormirea întru Domnul a Părintelui Justin, coaliţia pre-ISIL (ISIS) a cucerit ultimul din şirul de oraşe asediate. După aceste cuceriri urmate de sălbatice cruzimi, a urmat proclamarea oficială a Califatului Islamic, pe 29 iunie 2014.

Prorocia că „mai sunt 12 luni şi vine urgia” a fost făcută de Părintele Justin în data de 23 Mai 2013, cu câteva săptămâni mai înainte de mutarea sa la Domnul (nu în ultimele clipe ale vieţii), de faţă fiind mai mulţi ucenici ai săi. Vestea a ajuns rapid la cunoştinţa tuturor vieţuitorilor din cele două mănăstiri din Petru Vodă, dintre care unii au reuşit să-i ceară desluşiri Părintelui, atât în ziua în care prorocia a fost făcută, cât şi în săptămânile de până la moartea sa. Părintele Justin a precizat că „va fi război”. „Ce fel de război, părinte? Un război duhovnicesc? O prigoană?” „Nu, măi! Război cu arme şi armate.” Cum amintise şi în alte cuvântări ale sale din ultimul an, Părintele a mai spus că „va fi sânge până la zăbalele cailor…” (Apocalipsa 14:20).

Pe 16 iunie 2014, la exact 12 luni de la adormirea întru Domnul a Părintelui Justin, coaliţia pre-ISIL (ISIS) a cucerit ultimul din şirul de oraşe asediate. După aceste cuceriri urmate de sălbatice cruzimi, a urmat proclamarea oficială a Califatului Islamic, pe 29 iunie 2014. Precum se ştie, de atunci ISIL a terorizat şi a ucis prin decapitare şi torturi mii şi mii de creştini, muceniciţi pentru credinţa lor în Domnul Iisus Hristos, care au preferat să moară pentru cinstea Numelui Lui. Pe lângă aceştia au fost alte mii de ne-creştini, inclusiv musulmani, şi chiar clerici islamici. Ca lucrurile să fie evidente, au aruncat în aer mănăstiri şi biserici din primul mileniu creştin, şi chiar moschei care adăposteau moaşte ale Prorocilor din Vechiul Testament (unii pomeniţi chiar în Quran!). Pe parcursul anului 2014, ISIL a declarat oficial că doreşte extinderea în Europa şi în toată lumea, ceea ce vedem astăzi întâmplându-se sub ochii noştri. Urmarea acestei invazii are deja (şi va avea din ce în ce mai mari) consecinţe catastrofale asupra omenirii (a se vedea Palmyra, Mosul, etc), ca o continuare a genocidului început în întreg Orientul Mijlociu în vremea Sfinţilor Părinţi pomeniţi în Limonariu (sf. sec. VI – înc. sec. VII); de la o arie în care Creştinismul era majoritar şi unde înfloreau cultura, ştiinţa şi artele, Orientul Mijlociu a devenit în scurtă vreme după apariţia Islamului un deşert năpădit de sărăcie, barbarie şi crimă.

Citește AICI continuarea.

Are doar 11 ani, dar acum câștigă peste 5.000 de euro lunar! Puștiul și-a deschis prima afacere la cinci ani!... Omul cu două fețe! Edward Mordake putea să vadă ce era în spatele lui!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x