Antena Căutare

În weekend, toate drumurile duc la munte sau la mare! Cum va fi vremea vineri, sâmbătă și duminică

În weekend, toate drumurile duc la munte sau la mare!  Iar meteorologii vin cu vești bune! Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.

În weekend, toate drumurile duc la munte sau la mare! Iar meteorologii vin cu vești bune! Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.

Vineri

ÎN ŢARĂ. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara, când vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, local în zonele de munte şi în nordul Munteniei şi al Olteniei şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral şi 27 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime, în general între 5 şi 13 grade.

BUCUREŞTI. Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar minima va fi de 8…10 grade.

LA MUNTE. Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara, când vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, local în Carpaţii Meridionali şi izolat în restul zonei. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în timpul averselor.

LA MARE. Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea. Spre sfârşitul intervalului, vor apare condiţii pentru averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 13 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 14 la 17 grade, cu cele mai ridicate valori în nordul litoralului.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ. Vremea va deveni în general instabilă. În estul şi sudul ţării, precum şi în zonele de munte, înnorările se vor accentua treptat şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia, la nivel local, îndeosebi în cursul după-amiezii. Izolat se va semnala grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 18 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade.
LA MUNTE. Vremea va deveni în general instabilă. Înnorările se vor accentua treptat şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. Izolat se va semnala grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.

LA MARE. Vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi noros şi, începând din nordul litoralului, vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Izolat, cantităţile vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 10 şi 12 grade.
Temperatura apei mării va avea valori de 13 …15 grade.

Duminică

LA MUNTE. Vremea se va menţine în general instabilă şi se va răci. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate. Pe creste, în general la peste 1900 m, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. În cursul zilei, temporar, vântul va avea intensificări, iar noaptea va slăbi din intensitate.

LA MARE. Vremea se va menţine instabilă şi va fi răcoroasă, caracterizată de temperaturi maxime între 15 şi 17 grade şi minime de 10 … 11 grade. Cerul va prezenta înnorări accentuate şi, în special ziua, vor fi averse, izolat cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare – în special asociate averselor. Temperatura apei mării va avea valori de 12 …14 grade.

Imaginile care au șocat întreaga Românie. Un impact violent, un destin curmat prea devreme... Revoltător! O mamă şi-ar fi bătut fiul din cauza unei note mici la olimpiadă. Copilul a ajuns la spital, iar femeia - pe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x