Antena Căutare

Liderul PNL vine cu o propunere inedită pentru Primăria Capitalei. De ce consideră că un fost mare fotbalist este candidatul ideal

Liderul Partidului Național Liberal, Nicole Ciucă, are o propunere inedită pentru șefia Primăriei Capitalei. Acesta are în minte chiar pe unul dintre simbolurile Generației de Aur.

colaj Nicolae Ciucă pe trepte și fotbaliștii din Generația de Aur pe teren în costumul naționalei Galerie
Nicolae Ciucă, propunere-surpriză pentru Primăria Capitalei | Hepta, Facebook

Anul 2024 este an electoral. România se pregătește de alegeri. Funcția de primar al Capitalei este printre alegerile dificile din acest an.

Nicolae Ciucă, liderul Partidului Național Liberal, are o propunere interesantă.

Liderul PNL vine cu o propunere inedită pentru Primăria Capitalei. De ce consideră că un fost mare fotbalist este candidatul ideal

După ce în luna ianuarie Ionuț Lupescu a declarat, potrivit ProSport: „Cred că e o vârstă bună să intru-n politică”, liderul Partidului Național Liberal a dezvăluit că îl vede pe fostul mare fotbalist la cârma Primăriei Capitalei.

Citește și: Ce avere și ce salariu are Clotilde Armand, primarul sectorului 1 din București. Suma uriașă pe care o ia pentru funcția sa

„Ne-am uitat și am căutat să vedem acei oameni care au în spate un background, inclusiv managerial. Ionuț Lupescu a făcut parte din staff-ul UEFA, a gestionat un buget de 5,5 miliarde pe an, Bucureștiul nu are atâția bani, și l-a gestionat foarte bine, s-a întors cu credențiale foarte bune din această funcție, eu îl evaluez, ca de altfel pe toți cei care au făcut performanță în sport, ca oameni care au disponibilitatea să se sacrifice pe sine pentru a-și îndeplini un anume obiectiv.

Face parte din generația de aur și Generația de Aur, la vremea respectivă a făcut istorie... Eu consider că este o persoană foarte bună pentru a fi testat și sondat în acest moment. Vedem ce zic bucureștenii”, a declarat Ciucă, potrivit Digi24.

Totodată, liderul PNL susține că persoana care candidează pentru funcția de primar al Capitalei trebuie să fie agreată atât de PNL, cât și de PSD, însă trebuie să prezinte și calitățile pe care le doresc bucureștenii de la reprezentantul lor.

De asemenea, Nicolae Ciucă susține că „primarul trebuie să fie cel mai bun gospodar”, argumentând: „Cineva îmi spunea că în Ardeal, primarii înainte de a fi aleși oamenii din comună trebuie să vadă cum arată gospodăria. Dacă e o gospodărie așezată atunci merită să fie luat în calcul. Tot la fel trebuie să se întâmple și la noi. În orașele mari, e o situație mult mai complexă, mai delicată.”

Citește și: Irina Hansen, femeia de origine română care candidează la Primăria din Las Vegas, dezvăluie ce a determinat-o să facă acest pas

Liderul PNL a fost întrebat și de lipsa de susținere pentru actual primar în funcție, iar acesta a răspuns:

„Pentru că nu este membru PNL. Nu e singurul motiv. Am o relație cât se poate de normală (...) L-am rugat să ia o decizie pentru că PNL trebuie să aibă un candidat. Și până în acest moment nu avem un răspuns din partea dumnealui.”

Propunerea-surpriză a lui Nicolae Ciucă vine după ce fostul mare fotbalist a declarat la începutul anului că ar vrea să facă un pas impotant în politică.

„Am spus că vreau, la vârsta asta pe care o am, cred că e o vârstă bună să intru în politică. Dar nu orice, adică eu îmi știu lungul nasului și încerc să ajut acolo unde cred eu că am o expertiză și am o experiență.

Citește și: Primăria care a vântul un apartament cu 723 de lei: „Este inadmisibil”. Ce s-a întâmplat cu femeia care a locuit cu chirie

Având acești aproape 10 ani la UEFA, în care am făcut relații internaționale, la secția de fotbal Europa, așa cum sunt 22 de comisii sau mai multe, cred eu că mi-ar plăcea să îmi aduc contribuția și ca un euro-parlamentar. Dar asta e tot, nu am alte visuri de a ajunge… spre Parlamentul European, acolo cred eu că aș putea să îmi aduc contribuția pentru România, pentru că asta am făcut 10 ani la UEFA și știu cum este UEFA structurată și condusă, exact ca Parlamentul European, Consiliul European, și nu cred că ar fi o mare problemă pentru mine. Nu e o pistă greșită. Am vorbit cu mai multe partide. Încă nu am ales culoarea”, a spus el, conform ProSport.

Ionuț Lupescu ar vrea să încerce și altceva. Lupescu era cât se poate de hotărât la începutul anului să ia cu asalt lumea politică românească, punându-și experiența în slujba românilor.

„Și stau și mă gândesc că mai am și eu 20 de ani până fac 75 și nu se poate să fac doar fotbal. Nu că aș avea o problemă să fac numai fotbal. Dar mă gândesc că vreau să încerc și altceva. Și cred că acest lucru, în ultimii ani am început să mă uit mai mult la politică”, a mai adăugat fostul mare fotbalist.

Ce a transmis Mirela Retegan după anunțul că Gașca Zurli se destramă. Fondatoarea grupului a făcut un apel către toți p... O companie din România a introdus săptămâna de lucru de 4 zile. Ce avertizează economiștii, în ciuda succeselor din Occi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x