Antena Căutare

Pierdere URIAȘĂ pentru lumea teatrului și filmului românesc! Actorul Cornel Gârbea a murit la vârsta de 90 de ani

O veste cumplită a îndurerat lumea teatrului și filmului românesc! Un celebru actor s-a stins din viață și toți cei care l-au cunoscut sunt îndoliați.

O veste cumplită a îndurerat lumea teatrului și filmului românesc! Un celebru actor s-a stins din viață și toți cei care l-au cunoscut sunt îndoliați.

Familia a fost cea care a anunțat dureroasa veste în cursul zilei de vineri,13 iulie. Fanii, colegii de la Teatrul mic din București și apropiații sunt așteptați să își aducă un ultim omagiu.

Actorul Cornel Gârbea, cunoscut publicului pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de către regizorul Sergiu Nicolaescu, a decedat, la vârsta de 90 de ani, a anunţat Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film.

"Actorul a trecut în nefiinţă vineri, 13 iulie. Informaţia a fost anunţată Uniunii de către familia lui Cornel Gârbea", a anunţat preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film, într-o precizare pentru Agerpres.


Pierdere URIAȘĂ pentru lumea teatrului și filmului românesc! Actorul Cornel Gârbea a murit la vârsta de 90 de ani


Născut în 1928 la Gheorghieni, lui Cornel Gârbea i s-a acordat medalia Meritul Cultural clasa I în anul 1967.

A jucat în filme de referinţă, cunoscute publicului român şi nu numai, cum ar fi Tudor (1963), Răscoala (1965), Dacii (1967), Mihai Viteazul (1971), Păcală (1974), Osânda (1976), Nea Mărin miliardar (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), Burebista (1980), Capcana mercenarilor (1981), Ciuleandra (1985), Mircea (1989).

Sursa: Agerpres

INFO TRAFIC! Circulația din Capitală a fost restricționată! Care sunt rutele ocolitoare... Cod GALBEN în România! Meteorologii au făcut ANUNȚUL! Ce se întâmplă cu vremea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x