RATB și Metrorex sunt pregătite să implementeze noul sistem integrat de transport. Care e data preconizată

 

Metrorex și RATB sunt pregătite pentru implementarea noului sistem integrat de transport și este posibil ca acest lucru să se întâmple până la finele acestui an, a declarat, joi, directorul general interimar al Metrorex, Ion Constantinescu, în ședința publică de dezbatere a proiectului de Ordin al ministrului Transporturilor privind introducerea în oferta tarifară a Metrorex a titlurilor comune de călătorie cu metroul și RATB.

"Pentru a lămuri urgența, vreau să vă spun că, atâta vreme cât sistemul este pregătit și poate să permită utilizarea acestor titluri de călătorie integrată, noi o considerăm o urgență în favoarea cetățeanului. Sistemul va intra în funcțiune odată cu finalizarea procedurilor prevăzute de lege. Faptul că titlurile de călătorie care astăzi sunt în vigoare la RATB și Metrorex rămân valabile pe mai departe o considerăm o facilitate pentru un anumit segment de piață, adică acelor utilizatori care folosesc mai mult de două mijloace de transport, ale RATB, cât și ale Metrorex, cu precizarea că este o limitare în timp. Aceste titluri de călătorie au funcționat și în trecut într-o veche colaborare pe care Metrorex—a avut-o cu RATB. Noi — Metrorex și RATB — suntem pregătiți să punem în aplicare acest sistem. Este posibil să se întâmple până la sfârșitul acestui an", a spus Constantinescu.

Metrorex a anunțat, joi, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că titlurile de călătorie existente pentru metrou și RATB vor rămâne valabile și după implementarea tichetului unic.

Potrivit acestora, costul biletului unic este alcătuit din costul biletului RATB, în valoare de 1,30 lei, costul biletului Metrorex în valoare de 2,50 lei, la care se adaugă costul cardului și cheltuielile cu mentenanța. Până la sfârșitul anului, e posibil să folosim deja aceste bilete.

Cât vor costa biletele

"Biletul unic Metrorex — RATB reprezintă o facilitate pentru călătorii care utilizează mai mult de două mijloace de transport ale celor doi operatori", se menționează în comunicat.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat în data de 29 noiembrie, în consultare publică, proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor privind introducerea în oferta tarifară a Metrorex a titlurilor comune de călătorie cu RATB.

Conform proiectului, Metrorex va introduce în circulație biletul unic 60 minute, în valoare de 5 lei, și biletul cu 10 călătorii de câte 60 minute pentru fiecare călătorie valabile pe liniile urbane RATB și Metrorex, al cărui preț va fi de 34 de lei. De asemenea, va fi disponibil și abonamentul de o zi valabil pe liniile urbane RATB și Metrorex, care va fi pus în vânzare la prețul de 17 lei, se arată în proiect.

Biletele unice vor putea fi încărcate pe suport contactless ultralight și validate, atât la porțile de acces din stațiile de metrou, cât și la validatoarele din mijloacele de transport de suprafață.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti