Antena Căutare

Vremea ne va surprinde din nou! Zile de toamnă frumoase şi cer variabil

În centrul, estul şi sudul ţării, vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.

În centrul, estul şi sudul ţării, vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi sub formă de aversă, local în regiunile sudice, unde mai pot fi însoţite şi de descărcări electrice şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în zonele de munte.

În Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, la peste 1900 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade. Noaptea, în zonele joase de relief izolat va fi ceaţă.

LA BUCUREŞTI:

Valorile termice vor fi în continuare uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această dată din an. Cerul va fi temporar noros, iar mai ales după-amiaza vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 10 grade.

MARŢI

ÎN ŢARĂ

Vremea va deveni în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării, valorile termice diurne vor creşte uşor şi se vor apropia de normele climatologice specifice ultimei decade a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtă durată, cu precădere în zonele de munte şi în regiunile sudice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 1...2 grade în estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de brumă şi 12...13 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat, în zonele joase de relief va fi ceaţă.

Atenție, șoferi! Noul cod rutier aduce schimbări majore!... Acestea sunt aplicațiile ce anunță cutremurele! Uite ce trebuie să descarci în telefon!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x