Antena Căutare

Secretul succesului Simonei Halep. Care e explicația victoriilor de la Roland Garros 2020

Simona Halp este favorita de la Roland Garros 2020, iar potrivit psihologului Silviu Ioniță succesul ei din ultima perioadă are o explicație simplă.

simona hallep in echipament roz trimite un pupic catre cer la finalul meciului din turul 2 de la roland garros 2020
Un psiholog invitat la Neatza cu Razvan si Dani a vorbit despre secretul succesului Simonei Halep in lumea sportului | Hepta

"Simona a deschis porțile visării către mii și mii de copii români", a spus psihologul despre efectul Simona Halep la noi în țară. Silviu Ioniță a subliniat pentru Neatza cu Răzvan și Dani că, în urma reușitelor sportivei, tot mai mulți copii s-au înscris la cursuri de tenis.

Psihologul spune că Simona este un sportiv complex, de unde și parcursul ei fulminant în topul WTA. "Dacă ar fi să o judec sau să o analizez din punct de vedere mental, aș spune că cele trei calități pe care le are ar fi o anumită încăpățânare, o dârzenie... perseverență. A doua caracteristică ce o recomandă pentru înalta performanță este rezistența la momentele dificile (...) e o reziliență, în termeni științifici."

Nu în ultimul rând, psihologul spune că Simona Halep are spirit de luptă și că nu renunță la nicio minge.

Simona Halep la Roland Garros 2020, o evoluție perfectă

După ce a ridicat trofeele puse în joc la Dubai, Praga și Roma, Simona Halep luptă pentru un nou titlu de Grand Slam la Roland Garros 2020.

Simona Halep, a doua jucătoare a lumii în topul WTA, a câștigat ultimele 14 meciuri pe care le-a jucat și țintește către un nou titlu la Roland Garros, după performanța din 2018.

Triumful de la Paris i-ar aduce punctele necesare pentru a o detrona pe Ashleigh Barty și a redeveni numărul unu mondial. La Roland Garros 2020, Simona a dominat prima confruntare, cu Sara Sorribes Tormo, și a înfrânt-o în turul doi pe Irina Begu. În turul trei, Halep va lupta contra tenismenei Amanda Anisimova.

Simona Halep - Irina Begu la Roland Garros 2020. Halep câștigă meciul fără emoții. Cu cine va juca în turul 3... Simona Halep - Amanda Anisimova la Roland Garros 2020. Simona a câștigat meciul. Care este scorul final...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x