Antena Căutare

Viitorul la timpul trecut! Echipa lui Hagi a fost umilită de APOEL şi a ratat calificarea în playoff-ul Ligii Campionilor

Viitorul Constanţa a ratat două ocazii imense în primele 15 minute, prin Florinel Coman, iar apoi s-a prăbuşit total. În prelungiri, APOEL s-a distrat cu fotbaliştii lui Hagi, iar meciul s-a terminat 4-0.

Cu Florinel Coman protejat în ultima perioadă şi ascuns în spatele unei presupuse accidentări, Hagi a avut de suferit teribil. Slab fizic, Coman a putut da golul calificării încă din debutul meciului. Mai întâi a tras în bară, pentru ca, mai apoi, să irosească aiurea o fază în care a scăpat singur. A preferat să aştepte un adversar, să-l întoarcă, iar apoi să dea, lamentabil, un şut blocat cu uşurinţă.

În minutul 54, Carlao îi ia faţa lui Ţîru şi face 1-0, anulând astfel avantajul obţinut la Ovidiu. Meciul se duce în prelungiri, acolo unde trupa lui Viitorul e pusă la trecut de ciprioţi. Apărarea lamentabilă a lui Hagi, cu Marius Constantin luat de la retragere şi adus în Liga Campionilor se face de râs de trei ori, iar scorul final e dureros. APOEL-Viitorul 4-0.

Trupa lui Hagi spune adio Ligii Campionilor şi va încerca să meargă în grupele Europa League. Dar şi până acolo mai e un pas, playoff-ul.

sursă foto: Savvidespress

Dică a ameţit-o de tot! Echipa de start a FCSB-ului în meciul decisiv cu Plzen e PLINĂ de experimente... VIDEO: CA-LI-FI-CA-REEEE! FCSB câştigă cu 4-1 la Plzen şi se califică în PlayOff-ul Ligii Campionilor! Gol FABULOS dat d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x