,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi!” Frank Sinatra şi-ar fi dat şi viaţa pentru marea lui iubire, Ava Gardner, dar au devenit protagoniştii unei iubiri ce s-a transformat într-o dulce otravă

 
+4 click pentru
galerie

O poveste tumultoasă ce nu a fost dat să reziste, a păstrat o iubire veşnică în inimile protagoniştilor. Vorbim despre Frank Sinatra şi Ava Gardner, doi oameni pentru care asemănările dintre ei au transformat iubirea în otravă şi astfel s-au otrăvit ani de zile, până când au decis să se vindece şi să pună capăt poveştii.  Dar iubirea nu se manifestă cum vrem noi, iar cei doi au rămas legaţi datorită iubirii ce şi-o purtau.

Se spune că atunci când a văzut primele fotografii cu Ava Gardner în nişte reviste, Frank Sinatra a bătut în masă şi sigur pe el a spus: ,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi''. Însă cântăreţul întâmpina un singur obstacol, era căsătorit cu Nancy Sinatra alături de care avea trei copii.

Atunci când Sinatra a întâlnit-o personal pe Ava la petrecerea unui prieten, bărbatul era deja îndrăgostit nebuneşte de frumuseţea femeii. Însă aceasta nu era impresionată de el, îl considera ,,prea arogant, compleşitor şi încrezut''. În acea perioadă, Ava se afla într-un mariaj nefericit cu Artie Shaw, despre care femeia povestea că era ,,un distrugător agresiv al stimei de sine''.

Sinatra a învitat-o pe Ava în oraş. Cei doi s-au plimbat din Palm Spring către Indio. Prima întâlnire a pus bazele relaţiei de dragoste dintre cei doi. La scurt timp, cântăreţul i-a spus soţiei sale de aventura pe care o avea, informând-o că îşi va părăsi familia pentru o altă femeie. Actele de divorţ au fost semnate la scurt timp.

 în 1951 incepea povestea lor, si-au jurat iubire eterna iar mariajul celor doi era urmărit îndeaproape de presă. În acel moment, Frank avea 35 de ani, iar Ava 28.  Ambii aveau un temperament puternic, fiind deseori geloşi, ieşirile lor având loc chiar şi în public. Conform declaraţiei unui prieten apropiat al cuplului,,atunci când erai cu ei în public te simţeai ca şi cum ai fi pe coji de ouă. Nu ştiai niciodată când vor începe atacurile verbale''.

De asemenea, ambii parteneri îşi doreau atenţie şi deseori erau infideli unul altuia. Certurile lor au devenit tot mai agresive, iar în 1953 cuplul a divorţat. Sinatra a considerat că vina pentru ruptură  îi aparţine actorului Peter Lawford. Pe 18 noiembrie, Sinatra a fost găsit în liftul unui apartament cu încheieturile tăiate. A petrecut două zile în spital, afirmând că a fost vorba despre un accident. Cei doi au reuşit să îşi urmeze viaţa în urma divorţului, dar Sinatra nu a trecut niciodată peste iubirea lui faţă de Ava.

Ava şi-a continuat viaţa implicându-se în noi relaţii, dar susţinând deseori că ,,eu şi Francis am devenit iubiţi pentru eternitate. Sunt cuvinte mari, ştiu, dar simt că orice s-ar întâmpla vom fi mereu îndrăgostiţi unul de celălalt''.

În cele din urmă, Sinatra s-a căsătorit cu Mia Farrow, însă au divorţat după doi ani, apoi căsătorindu-se pentru a patra oară cu fostul model Barbara Blakeley, în 1976. Însă de ziua Avei, în fiecare an, Sinatra îi trimitea un buchet mare de flori pe care Gardner îl ţinea pe noptiera de lângă patul său.

Sursa: The vintage news

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe