Antena Căutare

Ce studii are Mihai Petre. Facultatea pe care a absolvit-o nu are nicio legătură cu dansul

Mihai Petre se numără printre cei mai cunoscuți coregrafi de la noi din țară, însă puțini sunt cei care știu ce studii are. Acesta a dezvăluit în cadrul emisiunii iUmor că a absolvit o facultate prestigioasă din București.

Galerie
Mihai Petre se numără printre cei mai cunoscuți coregrafi de la noi din țară, însă puțini sunt cei care știu ce studii are | Antena 1

Mihai Petre se mândrește cu o carieră de succes în televiziune și în domeniul artistic. Acesta este cunoscut pentru aparițiile sale spectaculoase din diferite emisiuni la care a fost prezent, dar și pentru talentul său deosebit la dans.

Fostul concurent de la Asia Express s-a făcut remarcat de-a lungul anilor prin profesionalismul său și coregrafiile senzaționale. De altfel, puțini sunt cei care știu faptul că Mihai Petre are studii total opuse profesiei sale.

Ce facultate a absolvit Mihai Petre

Mihai Petre este foarte discret în ceea ce privește familia și evenimentele importante din viața sa. Acesta preferă să țină totul cât mai departe de ochii curioșilor și de luminile reflectoarelor, motiv pentru care puțină lume știe ce studii are celebrul coregraf.

Articolul continuă după reclamă

Juratul a dezvăluit în cadrul emisiunii iUmor că a absolvit SNSPA - Facultatea de Științe Politice din București. Mai mult decât atât, se pare că dansatorul ar fi putut oricând să își facă o carieră în acest domeniu.

Citește și: Elwira Petre, imagine rară cu mama sa de ziua de naștere a acesteia. Cum arată femeia care i-a dat viață

„Eu am terminat SNSPA - Științe Politice, deci pe diploma mea scrie Analist Politic”, a mărturisit Mihai Petre.

Mihai Petre a făcut performanță în dansul profesionist

Pasiunea lui Mihai Petre pentru dans a început încă din copilărie. Acesta a făcut primii pași în sala de dans de la vârsta de 8 ani, iar la vârsta de 14 ani a devenit campion național la dans sportiv.

Cea care l-a încurajat să urmeze o carieră în domeniul artistic a fost soția lui. Juratul de la iUmor și-a cunoscut-o pe Elwira Petre în anul 2001, care ulterior i-a devenit și parteneră de dans.

De asemenea, cei doi au reușit să facă istorie cu performanțele lor în acest domeniu. Aceștia au fost campioni naționali ai României la secțiunea Standard și la secțiunea Latino-Americană trei ani la rând: 2002, 2003 și 2004, potrivit viva.ro.

Citește și: Ce face Mihai Petre, în fiecare zi, pentru fiicele sale: „Este scopul meu”. Cum este viața de familie după Asia Express

Un lucru pe care puțini îl știu este faptul că Mihai și Elwira Petre au format prima pereche din țară care s-a clasat în primele 50 ale lumii în IDSF World Ranking List în 2004. Mai mult decât atât, cei doi au ajuns în semifinală la Cupa Europeană de 10 Dansuri, au fost semifinaliști la Campionatul Mondial de 10 Dansuri, dar și finaliști la Cupa Europeană de dansuri.

Anul 2012 a venit cu o mare realizare pentru juratul iUmor, care și-a inaugurat Academia de Dans. În plus, tot în același an a devenit arbitru al Federației Mondiale de Dans Sportiv, conform sursei citate mai sus.

Mihai Petre se mândrește cu o carieră de succes în televiziune

Mihai Petre nu este deloc străin lumii mondene! Anul 2006 a fost cel în care acesta a debutat în televiziune în rolul de jurat. Coregraful a participat la nenumărate show-uri de talentele, în mod special de dans.

De asemenea, acesta și-a descoperit și abilitățile de actor, jucând în diferite telenovelele.

Reacția celor care dețin restaurantul din Turda, unde câinele lui Dorian Popa a fost refuzat: „Acest fenomen a luat ampl... Răspunsul dur pe care l-a dat regele Charles cand Prințul Harry i-a cerut bani. Un apropiat al Casei Regale a făcut dezv...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum s-au fotografiat Ella și Maria de la Insula Iubirii de Crăciun. Cum au apărut în mediul online împreună
Cum s-au fotografiat Ella și Maria de la Insula Iubirii de Crăciun. Cum au apărut în mediul online împreună
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
Pescobar, donație uriașă în Orașul Faptelor Bune. Cât a putut să scoată din buzunar controversatul afacerist
Pescobar, donație uriașă în Orașul Faptelor Bune. Cât a putut să scoată din buzunar controversatul afacerist
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x