Antena Căutare

Mihai și Elwira Petre, portret de familie de pus în ramă, alături de cele două fetițe. Cât de mult au crescut Catinca și Ariana!

Mihai și Elwira Petre și-au sărbătorit de curând fetița cea mică, pe Ariana, împărtășind și cu urmăritorii lor o imagine adorabilă de familie. Iată cât de mari au crescut cele două fiice ale lor! Cu cine seamănă cel mai bine?

Mihai și Elwira Petre, portret adorabil de familie alături de cele două fetițe ale lor | Antena 1

A fost prilej de sărbătoare mare în familia Petre, având în vedere că mezina soților Mihai și Elwira a împlinit vârsta de 4 anișori. Micuța Ariana a primit câteva urări emoționante din partea părinților lor, care au publicat și un filmuleț cu fetița care s-a transformat deja într-o mică domnișorică.

Mihai și Elwira Petre și-au sărbătorit fetița cea mică. Imaginea emoționantă de familie

Ariana pare copia în miniatură a mamei sale, deși a preluat și câteva trăsături de la tăticul Mihai Petre. Cu părul blond deschis și ochii mari și albaștri, micuța Ari i-a cucerit rapid pe internauți, care i-au urat sute de mesaje călduroase de „La mulți ani!”

„Vă mulțumim frumos pentru toate urările și gândurile bune pentru Ari”, a scris la scurt timp Elwira Petre pe contul personal de Instagram, în dreptul unui portret adorabil de familie, în care cei doi soți apar alături de ambele fetițe.

Articolul continuă după reclamă

Mihai și Elwira Petre au devenit părinți pentru prima oară în anul 2012, atunci când a venit pe lume Catinca. După 6 ani, cuplul a întâmpinat-o pe lume și pe Ariana, micuța întregind familia.

Citește și: Elwira Petre, apariție de senzație în costum de baie. Cum a fost surprinsă dansatoarea, în brațele lui Mihai Petre

Mihai și Elwira Petre, pregătiți să devină din nou părinți?

Recent, Elwira Petre a fost întrebată dacă este pregătită să devină mămică pentru a treia oară. Dansatoarea, în vârstă de 40 de ani, a dezvăluit că s-ar vedea din nou în această postură, bucurându-se dacă s-ar întâmpla minunea, mai ales că a existat o perioadă în care și-a dorit 3 copii.

„Cu foarte mulți ani în urmă, eu îmi doream trei copii, dar cumva lucrurile s-au dilatat în timp. Mi-ar plăcea să mai avem, dar eu sunt foarte conștientă că timpul nu este în favoarea noastră. Mie mi-ar plăcea să fim cât mai mult timp lângă fetele noastre, iar dacă se întâmplă, ceea ce nu excludem, un nou membru în familie este binevenit! Dar, cu toate astea, suntem conștienți și de realitate”, a mărturisit Eliwra Petre, pentru viva.ro.

Citește și: Mihai și Elwira Petre au împlinit 14 ani de căsnicie. Ce mesaj emoționant a transmis jurata de la Dancing on Ice - Vis în doi

Cum s-au cunoscut Elwira și Mihai Petre

Elwira și Mihai Petre formează unul dintre cele mai longevive cupluri autohtone, rămânând de nedespărțit chiar și după două decenii. Cu toate acestea, soția coregrafului a mărturisit, în cadrul aceluiași interviu, că între ei nu a fost dragoste la prima vedere, ba chiar au existat divergențe la început. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul pasiunii lor comune, ambii fiind dansatori profesioniști.

„Relația noastră nu a fost dragoste la prima vedere, iar asta a contat foarte mult, cred eu. Ne-am întâlnit pentru că am vrut să dansăm împreună, iar scopul nostru era unul clar: să performăm. Avem amândoi ambiția în sânge și, când am văzut că și Mihai are aceeași dorință de a lupta pentru acest ideal, am rămas impresionată.

Apoi, am descoperit că ne înțelegem pe mai multe planuri, iar după luni în care doar dansam împreună, am ajuns să simțim scânteia. Am știut că suntem foarte atrași unul de celălalt. A contat mult că ne-am cunoscut înainte destul de bine. Nu a fost dragoste la prima vedere, sinceră să fiu în primele luni nu ne înțelegeam deloc! Apoi, lucrurile s-au așezat și au venit sentimentele puternice”, a mai declarat Elwira Petre.

Andreea Bălan s-a întors de la America Express cu câteva kilograme în plus. Ce spune vedeta despre întreaga experiență... Dani Oțil și Gabriela, gluma îndrăzneață cu care i-au surprins pe fani. Ce scenă de film au recreat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x