Antena Căutare

Daniel Onoriu a fost externat după 55 de zile de comă. Unde este acum

Pilotul de raliuri, Daniel Onoriu, a fost externat din clinica privată unde a fost internat pentru recuperare. Acesta are o stare de sănătate bună, după ce a fost la un pas de moarte, în comă, timp de 55 de zile.

Daniel Onoriu in masina, imbracat în tricou negru Galerie
Daniel Onoriu a fost externat și se simte din ce în ce mai bine | Antena 1

Daniel Onoriu a primit undă verde din partea medicilor din clinica de recuperare. După ce a trecut cu bine peste o perioadă de calvar, atât pentru el cât și pentru familia lui, pilotul este acum acasă, alături de cei dragi, potrivit Fanatik.

8 martie e o zi mare pentru noi. Astăzi vine Daniel acasă, s-a însănătoșit. Mergem să-l luăm de la clinică, a declarat mătușa lui, Rebeca Onoriu.

De altfel, Rebeca Onoriu a precizat că ziua de 8 martie este una specială pentru familia Onoriu, în primul rând pentru că Daniel a fost externat și se simte bine, și apoi pentru că este ziua de naștere a regretatului său tată, dar și ziua cățelului ei.

Daniel Onoriu se gândește la o vacanță exotică atunci când sănătatea îi va permite

Totodată, potrivit aceleiași surse, Daniel Onoriu încă mai are de trecut peste ceva hopuri, având în vedere faptul că nu-și simte o parte a corpului, de la fund la genunchi.

Citește și:Cum se simte pilotul Daniel Onoriu și unde va fi mutat. Vești despre starea lui de sănătate

Dar chiar și așa, din cauza faptului că a stat mai bine de 100 de zile în pat și a slăbit foarte mult, pilotul nu este demoralizat și chiar ia în calcul o vacanță exotică atunci când satrea de sănătate îi va permite.

Acum sunt bine, dar sunt și foarte nervos, pentru că nu îmi simt partea de sus a picioarelor, de la fund până la genunchi. Când stau în picioare, îmi tremură tot fundul, inclusiv picioarele. Am stat 55 de zile în comă și 105 zile în pat. Am slăbit mult, a spus el.

Citește și:Cum se simte acum Daniel Onoriu. Rebeca Onoriu a vorbit despre starea de sănătate a pilotului de raliuri

Să dea Dumnezeu să îmi revin. E frustrant rău să nu poți să te duci să bei o apă, să faci niște lucruri banale, a adăugat Daniel Onoriu.

Spre sfârșitul anului trecut, pilotul de curse și-a făcut o intervenție de micșorare a stomacului, în Turcia, care a avut consecințe grave asupra stării sale de sănătate.

La scurt timp de laoperație, acesta a ajuns la urgență după care a intrat în comă timp de 55 de zile iar medicii nu-i mai dădeau nicio șansă.

Acum a revenit acasă, fiind din ce în ce mai bine.

Ce s-a întâmplat cu Ana Baniciu după ce a participat la Asia Express. Vedeta a spus totul într-un interviu exclusiv ... Lidia Buble a revenit pe rețelele sociale. Cântăreața a lansat o nouă piesă. Ce dezvăluiri a făcut la Neatza cu Răzvan ș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x